Persoane interesate

joi, 24 august 2017

Viena - Vizita la Palatul Schönbrunn

Palatul Schönbrunn (în germană Schloss Schönbrunn) este o fostă reședință imperială de vară în stil rococo și cu 141 de camere, aflată în prezent în VienaAustria. Fiind unul dintre cele mai importante monumente culturale din țară, el a fost începând cu anii 1960 una dintre cele mai importante obiective turistice din Viena. Palatul și grădinile ilustrează gusturile, interesele și aspirațiile monarhilor din familia Habsburg. Palatul se află la vest de centrul orașului Viena, în cartierul Hietzing. Până în 1642 se numea "Katterburg".
O mulțime de personalități istorice și-au stabilit resedința aici, incepând cu împăratul Maximilian al II-lea, continuând cu Ferdinand al II-lea, împaratul Leopold, culminând cu grandioasa împărăteasă Maria Tereza și încheind cu împăratul Franz Iosef.
Dintre toate figurile emblematice care și-au perindat pașii pe coridoarele Palatului Schönbrunn, cea mai luminoasă și plină de farmec, rămâne însă, Prințesa Sissi, Elisabeta Amalia Eugenia de Wittelsbach, consoarta împăratului Franz Iosef, viitoarea împarateasă a Austriei. 
După căderea monarhiei în 1918, nou-înființata Republica Austria a devenit proprietarul Palatului Schönbrunn și a conservat camerele, palatul devenind muzeu.
Ei bine, pe aici am avut șansa să mă plimb si eu, pe coridoarele înțesate de istorie, prin camerele rămase intacte, conservate întocmai ca pe vremea persoanelor ilustre care le-au locuit. 
Impresionantă rămâne, însă, Gradina Palatului Schönbrunn.
Grădina cu sculpturi aflată între palat și Fântâna Soarelui este numită Marele Parter. Grădină franceză, care ocupă o mare parte a zonei, a fost planificată de către Jean Trehet, un discipol al lui André Le Nôtre, în 1695. Ea conține, printre altele, un labirint.

Mai jos, vă împărtășesc și vouă, emoțiile încercate vizionând câteva din fotografiile realizate:







 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu