Persoane interesate

marți, 7 mai 2019

Din experința testărilor mele: parfumul Rare Flowers Night Orchid de la Avon

Drumul părea interminabil până în vârful muntelui. Dar mireasma care mă învăluia făcea ca ascensiunea să fie una plăcută, ca o joacă. La început insesizabilă, aroma a devenit persistentă și amețitoare. Curioasă, m-am abătut de la cărare și am pătruns în adâncul pădurii...
Atunci le-am zărit: erau ca un covor întunecat și greu așternut la baza copacilor... Petalele prețioase mov închis, aproape negre răspândeau un parfum demențial. Misterioasele orhidee negre se răsfățau la poalele copacilor, îmbătând întreaga pădure cu mirosul lor!
Meșterii parfumieri renumiți culeg petală cu petală orhideele negre, le amestecă cu senzuala gardenie aurie într-un amestec exotic și sigilează toate aceste arome încântătoare într-o sticluță semiopacă,  delicată și misterioasă ca un trup de femeie. Rare Flowers Night Orchid. Putere absolută și autoritate. Eleganță și opulență. Inspirație și încântare a simțurilor.


Parfumul Rare Flowers Night Orchid de la Avon, primit în cadrul campaniei de testare inițiată de Avon Space si BuzzStore, face parte din categoria floral-orientală și adaugă un plus de strălucire și atracție fiecărei femei care îl poartă.


Pe piele are o evoluție subtilă. Dacă la început se simte eleganța misterioasă a orhideei negre peste care se așterne senzualitatea vaniliei rafinate, toate aceste arome culminează cu notele de vârf ale portocalei amare.
Îl recomand tuturor femeilor care vor să se simtă asemeni unor regine ale nopții, misterioase și seducătoare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu