Lumea virtuală a pătruns atât de adânc în sferele activității umane, încât nu ne mai putem imagina viața fără ea. De la o simplă scrisoare transmisă prin intermediul e-mailului până la studiul unor tehnologii revoluționare, calculatorul este o extensie a posibilităților umane care ne permite să ne depășim limitele.
Calculatoarele sunt instrumente care ne fac viața și munca mai ușoare, și uneori mai distractive. Departe de scenariile ștințifico-fantastice din filme, un PC nu-și folosește inteligența artificială de unul singur, ci așteaptă docil ordinele, ca să le execute precum un sclav. Ne ajută să însuflețim ideile - redă imagini, înregistrează cuvinte, controlează alte mașinării - într-un cuvânt ,,The Future is Bright!”.
Cu toate că PC este o unealtă în mâna omului și acesta se poate infecta cu viruși. O infecție cu virus poate fi prevenită prin instalarea unui program antivirus. Antivirusul este o aplicație care trebuie instalată odată cu sistemul de operare. Pe piața securității cibernetice se găsesc o multitudine de aplicații disponibile gratuit sau cu plată.
Dintre acestea se detașează antivirusul BitDefender. Și cu mândrie patriotică spun că BitDefender este un antivirus care a fost lansat în luna noiembrie a anului 2001 de către românii noștri de la Softwin. De atunci și până acum, și-a creat o notorietate în materie și a bifat și câteva premii importante. Un pachet complet conține soluții software anti-spyware, firewall, filtru de spam pentru e-mail, backup și tune-up, iar pentru utilizatorii care au copii mici și doresc să-i protejeze de lumea înșelătoare a virtualului, există și componente de control parental pentru website-urile utilizate de copii.
Timp de câțiva ani pentru laptopul personal am folosit Bitdefender Antivirus Free și de când am legat prietenie, prin anul 2014, nu am avut nicio neplăcere, ba chiar pot spune că am trăit o experiență frumoasă. Panoul de control are o interfață prietenoasă, simplă, ușor de configurat și mai ales, nu consumă mult din resursele calculatorului. Însă anul trecut, de când cu pandemia, expunerea la pericolele cibernetice a crescut odată cu timpul petrecut online, așa că am preferat să-mi protejez device-urile cu un produs mai sigur, deoarece întrunele aveam introduse tot felul de informații personale, date bancare, fotografii cu familia, etc. Așa că am optat pentru o variantă plătită, nu foarte scumpă, și anume pachetul Bitdefender Total Security, care excelează la capitolul performanță și securitate, fără să afecteze viteza de operare a dispozitivelor. Acesta oferă protecție completă pentru 5 dispozitive timp de un an, având și o reducere foarte mare.
Cârcotașii spun că cel mai bun antivirus este omul, dar din punctul meu de vedere merită să ai un antivirus,fie el gratuit, fie plătit. Care antivirus este cel mai bun? Greu de spus, atâta timp cât sunt actualizate, toate sunt bune. Totuși, să recunoaștem că prevenția este mai sănătoasă, deci trebuie să evităm să devenim o victimă a virușilor, hackerilor sau a virușilor spies. Va trebui să fim atenți la setările browser-ului, să folosim parole puternice, să evităm sharing-ul și să verificăm site-urile de pe care facem cumpărături atunci când folosim plata online.
Pe scurt, iată o serie de bune practici pe care să le folosim pentru navigarea online în siguranță:
- Reînnoiește datele de acces și verifică dacă laptopul e configurat corespunzător;
- Folosește un serviciu de VPN;
- Nu amesteca ce e personal cu ce e în scop de serviciu;
- Depistează tentativele de înșelătorie, fii atent la mesajele care par suspicioase;
- Respectă procedurile standard în regim work-from-home;
- Nu permite aplicațiilor să colecteze date care nu au de-a face cu funcționalitatea aplicației;
- Activează autentificarea în doi pași.
Așadar, voi ce antivirus folosiți?
Sursa foto: site Bitdefender
Super tare!
RăspundețiȘtergere