Casa copilăriei

Când sunt tristă și dezamăgită mă refugiez în copilăria mea ca într-o casă... Acolo regăsesc calmul și liniștea pierdute în goana zilnică, regăsesc duioșia gesturilor, frumusețea perfectă a unei dimineți, vorbe calde și zâmbete jucăușe. Acolo niciun rău nu mă poate atinge, acolo durerea și chinul îmi sunt străine.

Copilăria, cu jocuri și prietenii fidele până la sfârșit.... Copilăria, cu visuri îndrăznețe, de nestăvilit... Copilăria, cu lecturi fermecătoare și de neuitat... Cărțile copilăriei unde toate basmele și poveștile lumii se adunau între două coperți învechite..., câtă bogăție și culoare, câtă aventură și trăire!

Deschid coperta unei cărți cu emoție și sfială ca și cum aș deschide ușa unei case... Pentru că nu știu ce mă așteaptă înăuntru... Vieți trăite după alte calapoade, destine frânte sau libere, iubiri înflorite sau fumegânde, dezamăgiri și frustrări, mistere nedezlegate... Acolo pot să trăiesc o mie de vieți împrumutând momentele sau eternitățile personajelor...

,,Zi bună,

Îți mai aduci aminte de mine?

Numele meu este Albă ca Zăpada și vin din Lumea basmelor ne-am întâlnit acum mulți ani, când viața ta era mult mai simplă și frumoasă, rezumându-se doar la joacă, mâncare și somn. Mai știi?..., ne-a făcut cunoștință mama, sau poate bunica, sau unul dintre frații tăi, sau poate doamna educatoare...nu mai știu....

Ce mai faci? Eu tot așa cum mă știi, tânără, frumoasă, mai puțin naivă, mai puțin credulă, cu o infinită încredere în forțele proprii, pentru că întâmplările trăite m-au călit, m-au făcut să văd dincolo de barierele naivității...

A trebuit să înfrunt moartea ca să învăț să nu mă încred decât în mine, am învățat pe propria-mi piele că iadul e pavat cu bune intenții și că privind prea mult la soare retina îți poate fi arsă! A trebuit să experimentez prietenia în cele dintâi forme ale ei ca să înțeleg că nu tot ce e bun pentru ceilalți e neapărat bun și pentru mine! Și că sub poleiala frumuseții se pot ascunde hidoșenii! 

Frumusețea, frumusețea poate fi uneori o povară... Dacă analizez destinul predecesoarei mele, Elena din Troia, îmi dau seama că frumusețea e mai degrabă apăsare și zbucium lăuntric, pentru că poate nenoroci popoare, poate detrona regi..., frumusețea seamănă ură și invidie între oameni, îi învrăjbește lăsând la iveală tot ce e mai rău în stirpea umană... Frumusețea dacă nu e dublată și de inteligență poate fi o pedeapsă! A trebuit să cad în capcana mamei mele vitrege ca să învăț că destinul ți-l poți trasa tu, dacă ai suficientă putere și minte!

Viața ne servește cele mai aprige lecții cu un scop: acela de a învăța din propriile greșeli! Pentru că a trebuit să mă cunosc pe de-a-ntregul mai întâi pe mine, ca să înțeleg comportamentul celorlalți în diferite situații. Știi că o carte te poate forma, îți poate șlefui asperitățile firii, îți poate netezi defectele, transformându-te din cascadă cu valuri ce se sparg anapoda, în apă domoală, lină și frumos curgătoare? 

Eu știu pentru că  am învățat citind Un rucsac pentru întreg Universul, ghidul devenirii mele. Prin cuvinte simple și clare, autoarea Elsa Punset demonstrează că stă în puterea noastră să ne schimbăm viața și că nu avem nevoie de prea multe lucruri pentru asta: într-un rucsac încape tot ceea „ce ne ajută să înțelegem și să gestionăm realitatea înconjurătoare.”

Cele 21 de căi ce conduc către emoțiile noastre sunt de fapt 21 de drumuri către cunoașterea de sine.

Datorită acestei cărți, astăzi mă pot privi în oglindă și văd o femeie înțeleaptă care își controlează emoțiile, își gestionează propriile trăiri și experiențe, transformându-le în tot atâtea ocazii de a trăi, alături de prințul meu, fericiți până la adânci bătrâneți.”

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017 - ediția de toamnă.