Persoane interesate

duminică, 31 martie 2019

Clubul grașilor anonimi - confesiunea unei grase

Bună,
mă numesc Vera, am 51 de ani și sunt grasă.
Totul a început în urmă cu 18 ani, exact vârsta fiică-mi, și nu, nu este o coincidență... După naștere am început să acumulez kilogram după kilogram și de la mignona de 48 de kilograme, am ajuns să-mi port cele 95 de kilograme cu rușine, frustrare și multă disperare. Și tot de atunci sunt într-o veșnică cură de slăbire. Sport nu am făcut, iar slujba mea este 80% statică. Am încercat tot felul de diete minune, m-am înfometat, am consultat medici, am mers la nutriționiști, am înghițit pastile cu nemiluita, prescrise sau nu de doctori, degeaba, nimic nu a dat rezultate. Ba, dimpotrivă: kilogramele pierdute au revenit înapoi și cu câteva în plus! Rezultatul a fost o stare de sănătate degradată, un psihic labil și stimă de sine în cădere liberă.
Știți ce obiecte nu suport în preajma mea? Ceasurile și oglinzile. Primele pentru că mă poartă în goană spre implacabilul sfârșit, iar celelalte pentru că mă înfățișează așa cum sunt: neatractivă, leneșă și proastă că nu sunt în stare să slăbesc.
Primăvara este anotimpul meu preferat. Miracolul renașterii la viață mă sensibilizează peste măsură și îmi dă o stare de spirit pozitivă. Gândul că vremea se încălzește mă bucură, dar în același timp mă întristează. Pentru că pe măsură ce gradele cresc în atmosferă, eu trebuie să renunț la hainele groase și să-mi ajustez garderoba după vremea de afară.
Dacă în timpul iernii reușesc să-mi ascund kilogramele în plus sub hainele groase și largi, primăvara și vara, e un dezastru. Mă apucă panica... Iar trebuie să fac față zâmbetelor malițioase, iar trebuie să mă prefac imună la glumele răutăcioase, iar trebuie să o dau pe autoironie ca să nu mă apuce plânsul.
Proba nr. 11 la Spring SuperBlog a venit însă cu o provocare interesantă: motivație și dietă, un duo perfect oferit de Smart Diet, un serviciu de livrare la domiciliu a unor diete promovate de către nutriționiști pentru persoane exact ca mine.
Deși am navigat în lung și-n lat în lumea online-ului, pe site-uri dedicate, căutând diete și trucuri pentru o viață sănătoasă, este pentru prima dată când am auzit despre Smart Diet și tot ceea ce presupune acest concept.
Smart Diet livrează mâncare gătită care ajută clienții să slăbească printr-o dietă sănătoasă. Mâncarea este preparată din ingrediente de calitate de către bucătari instruiți în acest scop, care numără atent caloriile fiecărui fel de mâncare. Un pachet conține mâncare de dietă necesară unei persoane pentru 7 zile și este livrat oriunde în România. 
În meniul Smart Diet sunt disponibile trei pachete diversificate: White, Purple și Green, fiecare dintre ele conținând mâncare pentru șapte zile: trei mese principale și o gustare, pentru fiecare zi din săptămână. Mâncarea este preparată la temperaturi scăzute, tocmai pentru a păstra calitatea nutrienților și este ambalată MAP (modified atmosphere packaging) pentru păstrarea prospețimii preparatelor.
Ca în orice meniu sănătos există, însă, și restricții: servitul mesei la ore fixe, mâncarea se încălzește numai la temperatura indicată, respectarea temperaturii de depozitare, nu se consumă alcool, se consumă doar produsele din pachet, nimic în plus.
Am „sorbit” cu nesaț fiecare informație de pe site, iar meniul Smart Purple mi se pare cel mai atractiv. Acesta se bazează pe supe creme, ciorbe, carne gătită de vită, pui sau curcan cu diferite garnituri de orez, legume. Dacă vrei să slăbești ușor, acest meniu săptămânal este exact ce-ți trebuie. Slăbești sănătos și.... smart.





Patru motive pentru care prefer un meniu de slăbit Smart Diet:

1. Nu mai sunt nevoită să gătesc;
2. Consum preparate bio (ceea ce eu nu am reușit până acum, oricât mi-am dorit!);
3. Am asigurată masa de prânz la birou;
4. Nu sunt nevoită să fac sport (!).

Conform indicațiilor de pe site, mi-am calculat indicele de masă corporală și rezultatul a fost 42,22 - obez.
M-am măsurat, m-am cântărit și m-am privit atentă în oglindă. Sunt îngrozitoare. Dacă o țin tot așa în câțiva ani voi fi o epavă.
M-am săturat să mă uit în oglindă și să văd o femeie fără voință, cu celulită, colăcei de grăsime, piele uscată și deshidratată, veșnic obosită și nervoasă.
M-am săturat să nu mă iubesc eu pe mine, dar să am pretenția să mă iubească alții!

Acest articol scris pentru proba nr. 11 la Spring SuperBlog 2019, nu este o ficțiune, ci este inspirat dintr-o poveste reală, povestea mea.

vineri, 29 martie 2019

Secretele frumuseții cu Avon K-Beauty

Mereu m-am întrebat de ce femeile asiatice nu-și trădează niciodată vârsta? Ce trucuri și remedii utilizează, încât reușesc să păcălească timpul și să arate tinere și proaspete chiar la vârste respectabile?
„Trebuie să fie ceva în aer, în apa pe care o beau, în hrană....”, mă consolam eu cu ideea.
Asta am crezut până când am descoperit măștile K-Beauty de la Avon.
Este știut că pielea este cel mai mare organ al omului și ocupă cea mai mare suprafață din corpul nostru. Din păcate, datorită poluării, hranei și proastei întrețineri, pielea este continuu expusă la tot felul de toxine și chimicale. De aceea, este  foarte important să-i acordăm o atenție sporită, să o menținem curată și hidratată, să folosim produse de îngrijire naturale care au rolul de a înlătura efectele nocive de mai sus și de a menține un echilibru între frumusețe și sănătate.
Avon, ca ambasador al frumuseții, a pornit în călătorie tocmai în Korea de Sud pentru a afla secretul „tenului de porțelan” cu care se mândresc femeile asiatice. Și pentru început a adus de acolo masca iluminatoare pentru zona ochilor și masca-gel pentru buze Jelly Kiss.
Masca iluminatoare pentru zona ochilor conține extract de aur, hydrogel și acid hialuronic. Ca și beneficii amintesc aici diminuarea umflăturilor de sub ochi, hidratarea pielii din zona ochilor, precum și fermitatea și luminozitatea ochilor. 
Masca-gel pentru buze Jelly Kiss conține hydrogel și miere de Manuka. Datorită formulei cu hydrogel, produsul înmoaie și hidratează intens buzele, catifelându-le, iar prezența mierii este benefică din aceleași motive.

                                  


Aceste produse au fost oferite gratuit de către Avon și BUZZStore, tocmai pentru a vă împărtăși vouă informații și păreri despre ele.
Am testat cele două produse și am fost mulțumită de ceea ce știu să facă, în sensul că și-au îndeplinit rolul. Am beneficiat de hidratare și catifelare în zona ochilor și a buzelor, fapt care mă face sa le recomand și vouă.
Dacă doriți să le încercați, le găsiți la paginile 156 și 157 din catalogul Avon al campaniei 05/2019, alături de alte produse Made in Korea, la un preț rezonabil.



joi, 28 martie 2019

Într-o gară mică (continuare)

Capitolul XVIII
FERICIRE DEPLINĂ

„În umbra porții, Luiza zări silueta poștașului depărtându-se. Se uită în stânga și în dreapta, ca nu cumva să o zărească tatăl său, și se repezi afară din curte. Aici, în cutia poștală găsi plicul de la Dudu. Era prima veste după săptămâni întregi de tăcere, în care își făcuse fel de fel de gânduri, în care își imaginase zeci de scenarii, eroi fiind Dudu și Petru.
Imaginea lui Petru se estompase în mintea sa, amărăciunea vieții trăite în orășelul mic, luându-i locul.
Suferința se domolise pentru că făcuse un legământ cu sine însuși să-și smulgă dragostea aceasta din inimă, ca pe o buruiană rea și otrăvitoare. Pusă în fața unei alegeri, între iubire și prietenie, Luiza alesese prietenia lui Dudu. Grea hotărâre, să-ți înăbuși fiorii primei iubiri la 18 ani!
Dragostea ei, dragostea ei, floare aruncată în vâltori de ape!
Citi pe nerăsuflate scrisoarea mototolită între palmele sale. La fiecare paragraf simțea goluri puternice în stomac, aidoma stării de leșin. Ceva se zvârcolea în ea, se răsucea, se contorsiona, ca iedera în bătaia vântului. Din când în când schița un zâmbet în colțul gurii, iar alteori cuta dintre sprâncene  se adâncea într-o grimasă a tristeții.
Dar la finalul scrisorii, răsări albă, pură, ca o floare de crin neprihănită. Știu că l-a uitat definitiv pe Petru. Afecțiunea pentru Dudu învinsese iubirea pentru un străin.
Cu gândul la scrisoare, privi în jur și încă o dată realiză că viața aceasta nu e pentru ea. Își dorea din tot sufletul să plece departe, să uite realitatea cruntă pe care o trăia alături de un tată bețiv și de o mamă prea slabă ca să poată schimba ceva în viața sa și a fiicei sale. Visa la Paris așa cum însetatul visează la o cană de apă în mijlocul deșertului. Dorea să își dedice întreaga ființă binelui și sănătății semenilor săi studiind medicina. Măcar așa avea să construiască o punte firavă de legătură între ea și cel care îi fusese atât de drag.
Puse mâna pe toc și călimară și sub impulsul momentului, începu să scrie răspunsul către Dudu.

Dudule, draga mea,
am primit scrisoarea ta ca pe un dar. Un dar de la Dumnezeu și de la destin. 
Nu-ți cere iertare, Dudule! Tu nu ai săvârșit niciun lucru rău, ci doar te-ai îndrăgostit, iar îndrăgostindu-te ți-ai aflat locul meritat în iubire, alături de Petru. 
Mă bucur că ești atât de fericită și că ți-ai aflat sufletul pereche în persoana sa. Parcă trăiesc și eu fericirea ta, la o scară mai mică, firește. Păi, nu ești tu, Dudule, singura  mea prietenă, nu ești tu sora mea?
Abia aștept să ne vedem peste patru săptămâni, la evenimentul care îți va umple inima de bucurie. Dudule, vei fi mireasă! Mireasa lui Petru! Vei fi cea mai frumoasă mireasă de pe pământ, presimt asta.
Mi-e dor de tine și de Țuluc, căruia, știu că dacă aș trăi două vieți și tot nu i-aș putea mulțumi îndeajuns pentru mărinimia de a mă trimite la studii în Paris. Transmite-i cordialele mele salutări.
Iar pe tine te sărut și te îmbrățișez tare, tare!
A ta veșnică prietenă,
Luiza.

Rândurile de mai sus, intitulate „Capitolul XVIII. FERICIRE DEPLINĂ” se vor a fi o continuare a cărții „Într-o gară mică” de Sidonia Drăgușanu, unde eu m-am transpus în locul personajului Luiza, creând astfel un final cu happy end, unde toată lumea rămâne mulțumită. Mi s-a părut cumva că autoarea a lăsat romanul nefinalizat, uitând de Luiza. Am îndrăznit eu (și-mi cer iertare că nu am reușit să mă ridic la înălțimea doamnei Sidonia Drăgușanu!) să imaginez un tablou al cărui personaj este femeia în literatura interbelică, femeia sacrificată, dar care își înfrânge durerea și tristețea, biruind și renăscând în lumina prieteniei adevărate.
Am primit această carte cadou din partea sponsorului probei www.sidonia.ro.

Articol scris pentru proba nr. 10 a Spring SuperBlog 2019.

marți, 26 martie 2019

Amenajări de primăvară cu bani puțini

 Hei! A venit primăvara - anotimpul schimbării, al ideilor mărețe, al îndrăznelii!
Nu e loc pentru timiditate, adună-ți curajul și lasă primăvara să-ți intre în suflet și în casă. Lasă larg deschise ușile și revarsă asupra celor dragi, căldură și culoare...
Da, cu tine vorbesc, cea care citești acest articol.
Uite, ce frumos strălucește soarele și ce colorit superb au florile primăverii! De ce nu le-ai aduce și în casa ta? În livingul sau în bucătăria ta?
De ce să nu transformi spațiul anost de gătit și de luat masa, într-unul de relaxare sau de socializat?
De ce să nu aduci o schimbare livingului adăugând o fâșie de tapet în contrast cu nuanța încăperii, sau să înlocuiești setul de masă cu scaune?

Idei de amenajare și redecorare a locuinței cu bani puțini

În principal pentru o amenajare de sezon nu trebuie făcute modificări majore, în sensul că nu trebuie schimbată gresia, sau faianța din bucătărie.... Modificările să nu fie pe termen lung, ca să poți să te joci cu același spațiu peste un timp oarecare, când îți dorești o altă schimbare, de vară sau de toamnă.
Transformările pot fi mici, subtile, dar de efect, ca de exemplu blatul insulei din bucătărie într-o culoare vitalizantă (bucătăria cu insulă - preferata mea!)... Nuanța perdelelor este o altă idee, sau scaunele de bucătărie...
Nu știu,... un „ceva” care să nu coste bani mulți, ci cu un buget mic să faci o transformare spectaculoasă.
Deoarece, în curând vine sărbătoarea Paștelui, este absolut necesar să creezi o atmosferă proaspătă și energizantă cu ajutorul decorațiunilor și al accesoriilor, să aduci frumusețea primăverii și veselia naturii în casă.
Iată câteva idei care te vor ajuta în acest sens:
✦ înlocuiește draperiile groase, de iarnă cu unele subțiri, fluide, în culori deschise;
✦ schimbă cuvertura sau lenjeria din dormitor alegând modele florale, mie cele cu maci de câmp  mi se par senzaționale;
✦ în living așează perne decorative colorate pe canapele pentru a da o notă pozitivă întregului spațiu de locuit;
✦ înlocuiește fața de masă sau mușamaua din bucătărie cu una înflorată, sunt zeci de modele care de care mai frumoase;
✦ câteva stickere aplicate pe pereți pot schimba aspectul întregii camere; optează pentru cele care se dezlipesc ușor, oricând le poți înlocui fără să strici vopseaua;
✦ investește în câteva plante de interior și așează-le strategic, astfel încât să pui în evidență colțul de cameră respectiv;
✦ florile, (nu uita de flori!) umple vazele din casă cu flori de sezon, zambile, narcise, frezii, crenguțe înverzite.

sursa foto: SomProduct/facebook

Întotdeauna am considerat superintersante bucătăriile mobilate și amenajate în stilul nordic, scandinav. Combinația de alb și gri este elegantă și conferă un aer rafinat încăperii.
Îmi plac bucătăriile cu rafturi deschise care creează senzația de haos controlat, care lasă vesela sau accesoriile la vedere. Câteva rafturi deschise pot oferi o mulțime de accente cromatice prin afișarea unor accesorii colorate, cum ar fi o vază colorată sau un suport de lumânare interesant. Astfel de spații colorate în nuanțe neutre le consider cel mai ușor de transformat. Orice pată de culoare dă bine pe fondul amenajărilor alb-gri.

sursa foto: SomProduct.ro

Scaunele pentru bucătărie, elemente de bază în orice casă, pot fi o modalitate excelentă de a adăuga o tonalitate coloristică diferită, chiar în centrul spațiului. Nuanțele vii, cu accent de galben, roșu sau verde strălucitor, însuflețesc orice tip de spațiu. Utilizarea acestor culori creează iluzia de amploare.
Tapițeria din catifea, metalul cu aspect prăfuit sau alte materiale similare pot introduce culoarea dorită, fără a încărca bucătăria. Și masa în tonuri deschise este tocmai ce trebuie. Secretul stă în armonizarea întregului spațiu, astfel încât să se creeze confortul scontat. 
Fă din locuința ta un loc fascinant, funcțional și extrem de atrăgător!
Tu cum îți decorezi locuința în prag de primăvară?

Articol scris pentru proba nr. 9 la Spring SuperBlog 2019.


duminică, 24 martie 2019

Salvați de cârligul de remorcare

Mărturisesc că sunt dependentă de călătorii. Nimic nu se compară cu fervoarea din ziua în care pornești la drum, spre necunoscut, încărcat cu bagaje, dornic să descoperi locuri, să cunoști oameni noi...
Momentul acela când pornești la drum cu motorul turat la maxim, cu muzica răsunând în boxe și cu nerăbdarea de a gusta din plin ineditul...
Așa s-a întâmplat și în dimineața aceea de vară... Am pornit la drum veseli, fără griji, hotărâți doar să ne facem vacanța mai frumoasă...
Urma să facem un tur al regiunii Oltenia, iar Transalpina era prima destinație. Mașina fusese pregătită pentru călătorie cu câteva zile înainte, la fel și bagajele. Pentru că urma să petrecem câteva zile sub cerul liber, am pus în portbagaj corturile, măsuța și scăunelele pliante, mă rog, un întreg arsenal pentru viața în aer liber. În acest scop a fost necesară suplimentarea capacității de transport cu o cutie portbagaj. Soțul, prevăzător a montat și un cârlig auto, pentru orice eventualitate. Si am pornit la drum...
Drum fără peripeții , cu peisaje frumoase, din care răsuflarea verii răzbătea la fiecare cotitură... Spectaculos a început să fie după ce am ajuns aproape de releul de pe Vârful Păpușa: peisaje care ne tăiau respirația, cu munți semeți, împăduriți sau golași, cu poieni alpine care ne îndemnau la visare.
Am trecut relativ repede prin stațiunea Rânca și ne-am avântat spre creste, pe șoseaua cea mai înaltă din țară, Transalpina.
Circulația era moderată, îmi plăcea să urmăresc mașinile cu numere de înmatriculare din toate județele țării. La fiecare parcare sau refugiu al drumului sute de turiști opriți pentru fotografii...
Prima oprire am făcut-o sus, în cel mai înalt punct al șoselei, la „Popasul Bunicului”, unde am gustat din preparatele tradiționale ale locului: bulz cu smântână și tocan de oaie, care între noi fie spus, au depășit orice așteptări...

                                                     sursa foto: arhiva personală

Cu capul în nori, la propriu, ne-am continuat excursia coborând spre Obârșia Lotrului, unde la fel, am întâlnit peisaje mirifice...
A meritat fiecare clipă în care ne-am bucurat ochii și sufletul cu imagini de vis, în care ne-am încărcat bateriile într-un mod atât de plăcut!
Am oprit la intersecția Transalpinei cu drumul spre Petroșani, pe malul râului Lotru, unde copiii au vrut să facă poze, apoi ne-am avântat în jos spre Petroșani, un traseu de o frumusețe rară.



sursa foto: arhiva personală

Natura sălbatică era prezentă în tot locul, dar luând la picior cărările din jur, am avut neplăcuta surpriză să găsim la tot pasul urmele trecerii „civilizației”: gunoaie, resturi alimentare....
Faptul că am fost prevăzători și ne-am montat cârligul remorcare ne-a scutit de multe neplăceri în această vacanță: dornici de liniște, ne-am aventurat pe un drum forestier puțin circulat și am reușit să ne împotmolim în niște băltoace rămase de la ultima ploaie. Salvarea a venit de la o familie din Sibiu - care ne-a tractat - și de la cârligul de remorcare...
Voi ce peripeții ați întâmpinat în vacanțele voastre?

Articol scris pentru proba nr. 8 la Spring SuperBlog 2019.

joi, 21 martie 2019

Am venit, am văzut, am construit


Din ce în ce mai mulți români preferă să își construiască o casă de la zero decât să-și cumpere una gata făcută. Dorința de a compartimenta așa cum doresc, de a da spațiului funcționalitatea dorită și de a-l amenaja după pofta inimii, îi determină să opteze pentru varianta construcției în detrimentul cumpărării.
Construirea unei case este însă o misiune dificilă mai ales atunci când experiența beneficiarului tinde spre zero.
Eu și soțul meu ne-am dorit dintotdeauna să locuim la țară, unde este aer curat, dacă se poate în vecinătatea unei păduri, a unei ape. Ne doream o casă micuță, cochetă, cu etaj, cu o curte spațioasă și o livadă în care să ne plimbăm în serile de vară. Însă lipsa fondurilor a constituit un impediment. Nu aveam nici bucata de pământ și nici banii să ne apucăm de construit.
Asta până când aflați în vizită la niște prieteni în Grădiștea - Vâlcea, am descoperit un teren care se preta la ceea ce visam noi, fiind așezat în apropierea unui pârâu pe o colină. Și în depărtare, la nici 500 de metri se zărea pădurea...
Locul nu era echipat cu niciun fel de utilități, dar asta nu ne-a descurajat de a visa la casa noastră.
Am recurs la un credit bancar, am făcut mici economii și ne-am văzut proprietarii unei suprafețe de teren de cca 1000 mp. În primii ani am plantat pomi fructiferi punând bazele unei livezi micuțe din care am ajuns să mâncăm fructe cam în doi ani. Apoi în anul următor am turnat fundația locuinței.
Cine spune că nu este stresat când începe construcția unei case, ori este inconștient, ori ascunde adevărul. Tocmai de aceea, construcția unei case poate deveni un coșmar sau o investiție ratată dacă nu se apelează la cunoscători în domeniu.
Tensionați la maxim, încă din faza de proiect, ne-am promis să nu facem rabat de la calitate în ceea ce privește materialele de construcție. Și din acel moment am început să ne documentăm serios despre producători, furnizori, constructori, designeri, peisagiști. Cei mai buni și dacă se poate cât mai ieftini - două concepte care nu fac „casă bună” împreună!


Nu știam noi mare lucru despre construcții, dar am luat la pas magazinele de specialitate, am vizitat depozite, am fost în hipermarketuri și obosiți de atâta umblat, am zis să o dăm pe varianta online.
Și astfel am descoperit Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro, site-ul de unde cumperi totul dintr-un singur loc, economisind timp și mai ales bani. Aici am găsit materiale de construcții la cele mai ieftine prețuri de pe piață, dar cu cel mai bun raport calitate-preț: materiale pentru fundație, structură, instalații termice și sanitare, echipamente electrice, acoperișuri și izolații, parchet, OSB, lambriu, precum și toată gama de finisaje. Această casă de comenzi nu are marfă pe stoc, nici costuri de manipulare a produselor, dar scurtează drumul de la producător la clientul final, ocolind importatorii și distribuitorii, fără costuri de depozitare și manipulare.
Specialiștii de la Vindem-Ieftin.ro ne-au oferit consiliere gratuită și s-au implicat în găsirea celor mai bune soluții pentru noi, câștigând în schimb lucruri cu adevărat importante pentru noi: timp liber, energie, bani.
Știți ce am făcut? Am trimis necesarul de materiale la unul din consilierii echipei și am primit o ofertă personalizată, astfel încât costul total a fost mult mai mic decât în depozitele clasice sau în magazinele specializate. Am dorit să folosim materiale premium la întreaga construcție, însă am insistat mai ales la partea de acoperiș, deoarece un acoperiș bun și durabil este esențial pentru bunăstarea întregii locuințe. Am optat pentru o învelitoare de țiglă metalică Mat Ice Viking Pruszynski, foarte rezistentă și de efect.
Așa cum la cușma nouă a casei noastre, trebuiau niște ochi pe măsură, am adăugat pe lista alegerilor tâmplărie PVC Salamander ferestre ADF, aflată în topul alegerilor constructorilor, deoarece arată senzațional și oferă o bună izolare termică și fonică.
Nu ne-am oprit aici...
Pentru curte am ales pavajul Traverstone Star Stone, iar ca împrejmuire gardul WPC (lemn compozit).
Și pentru că alegerea noastră a fost de la început o casă premium, bugetul alocat pentru construirea sa și amenajarea curții a fost undeva la 100.000 euro. Construirea efectivă a durat cam un an, cu pauza de rigoare din timpul iernii, iar la final am constatat că am făcut și economie, cam 5.000 euro.
Ne-am mutat acasă la noi după doi ani și de atunci nu am mai plecat de acolo decât în scurte escapade, în concedii, în vizite. Totul a fost o provocare pentru noi, dar am dărâmat bariere, am învins obstacole, am demonstrat că „nu pot” nu există.
Mărturisesc că dacă nu ar fi fost momentul de inspirație Vindem-Ieftin.ro, visul nostru nu s-ar fi materializat așa repede și cu prețuri ieftine.
Puși într-o asemenea ipostază? Știți deja soluția.....
Articol scris pentru proba nr. 7 la Spring SuperBlog 2019.

marți, 19 martie 2019

Eu, Sonia, vinul și Margherita

    Încercam să mă relaxez ascultând muzică în taxiul care mă ducea acasă. Eram obosită după ziua de muncă și în plus o foame chinuitoare nu-mi dădea pace. În plus, colac peste pupăză, înainte să plec de la muncă primisem un telefon de la Sonia, prietena mea cea mai bună, care printre suspine m-a anunțat că rămâne peste noapte la mine, pentru că tocmai s-a despărțit de iubitul său și nu mai suportă singurătatea. Am recapitulat că în afară de câteva ouă și o bucată de brânză întărită, nu mai aveam absolut nimic în frigider. Și eram prea epuizată ca să mă opresc să fac piața și ceva cumpărături.
În timp ce taxiul meu oprise la un semafor, pe banda alăturată a oprit o mașină pe care era scris Dodo Pizza. 


„Taman la țanc”, mi-am zis... „Ce-ar fi să încerc?”
Butonez pe telefon și aflu că Dodo Pizza este o rețea de pizzerii atipice, având origini rusești. Este neobișnuită prin transparența de care dă dovadă în relația cu clienții, la modul că oricine poate vedea imagini live transmise de o cameră web din bucătărie, practic, urmărești cum ți se prepară comanda. De altfel, orice client aflat într-una din locațiile Dodo pizza poate cere permisiunea managerului de tură pentru a face o excursie în bucătărie. Acestuia i se vor pune la dispoziție bonetă, halat și botoșei pentru a intra în sala de producție. În cazul în care curiozitatea clientului este mare, acesta poate intra și în camerele de refrigerare pentru a verifica termenul de expirare al produselor. Preparatele nu sunt congelate, lucrurile se întâmplă în fața clientului, în timp real, iar acesta poate vedea dacă angajații neglijează comanda sau uită să pună un anumit ingredient.
Un alt argument care o diferențiază de afacerile din branșă este faptul că în cazul în care livrare pizza depășește 45 de minute, clientul va mai primi o pizza gratis.
„Tentant”, îmi zic. Îmi fac niște calcule în minte: „E trafic infernal... ajung acasă în 20-30 de minute, fac un duș rapid, mă schimb în pijama, vine Sonia și ..ne așezăm la masă!”
Sun la telefonul de pe site și comand două Margherita cu blat subțire. Scap de stresul mâncării și mă gândesc că am o sticlă de vin rătăcită prin cămară în cazul în care Sonia vrea să-și înece amarul.
Așa că pe acordurile unui cântec popular - deh, gusturile taximetristului! - mă uit cum bucătarii învârt și rotesc și răsucesc la blaturile mele...


Comanda pizza nu a întârziat peste termenul limită. Pizza a fost bună, gustoasă, cu ingrediente de calitate.  Mozzarela, oregano, sosul de roșii și roșiile proaspete au făcut toți banii. E inutil să spun că împreună cu Sonia am sorbit și ultima picătură din sticla cu vin de țară. Îmi mai amintesc doar că am adormit, în timp ce Sonia îmi povestea pentru a treia oară scena despărțirii sale de iubit....

Articol scris pentru proba nr. 6 la Spring SuperBlog 2019.

duminică, 17 martie 2019

Casa cu zâmbete

Ploaia răpăia sacadat în tablele acoperișului vechi. Șuierul vântului care pătrundea dincolo de giurgiuvelele ferestrei înfiora perdelele. Își strânse și mai tare plapuma grea în jurului trupului firav, de teamă ca nu cumva frigul ce se strecura îndărătnic în odaie să nu-și facă loc în culcușul ei cald. Limbile focului din sobă dansau un dans frenetic pe pereții camerei. Se gândea cu groază cum va face față iernii care bătea la ușă.
Și aidoma fetiței cu chibrituri care visa la o cameră încălzită, alunecă în vis...

,, Bună dimineața, fată frumoasă! Te așteaptă lumea să o cucerești!”
Glasul suav ce răzbătea din dispozitivul micuț așezat pe noptieră o făcu să deschidă ochii mirată.
La început molcom, în surdină, melodia lui Boris Gardiner „I wanna wake up with you” o trezi de-a binelea. Se ridică din pat în timp ce volumul cântecului creștea treptat. Jaluzelele se ridicară ușor lăsând lumina dimineții să năvălească în dormitorul perfect încălzit. Își frecă ochii somnoroasă, și alene, în pijama se îndreptă spre baie. Sistemul simți mișcarea din dormitor și aprinse luminile din baie și bucătărie. Ca la comandă, cada se umplu de apă caldă, în timp ce filtrul de cafea începu să toarcă ușor ca o pisicuță alintată. Își cufundă trupul în apa caldă și parfumată, apoi urmă ritualul obișnuit al fiecărei dimineți: spălat, periat, machiat. Aroma cafelei proaspete o făcu să se grăbească. Se întoarse în dormitor exact la timp pentru a auzi știrile dimineții. În tot acest timp, jaluzelele se ridicară singure și ferestrele se întredeschiseră pentru a aerisi dormitorul. Pe ecranul televizorului sistemul afișă informațiile meteo. Acum știa cum să se îmbrace adecvat pentru vremea de afară.
Își aminti de cafeaua din bucătărie, nici prea fierbinte, nici prea rece, pe care se grăbi să o savureze.
„La revedere. Serviciu ușor, fată frumoasă!”, o avertiză sistemul.
Își luă geanta pe umăr, telefonul și cheile în mână. Toate dispozitivele se opriră instantaneu, jaluzelele se coborâră ca la comandă, ferestrele se închiseră singure, alarma se activă, iar ușa casei se încuie în urma sa. Întreaga casă era în deplină siguranță.
Se îndreptă spre garajul a cărei ușă era deja deschisă. Motorul mașinii torcea cuminte ca o pisicuță. Se pornise și ventilatorul din garaj, care detectase o concentrație prea mare a gazelor de eșapament și acum aerisea eficient întreaga încăpere.
„Drum bun, fată frumoasă!”

La volan se înfioră când își aduse aminte de visul ciudat pe care îl avusese în noaptea ce trecuse.
Brrr! Se făcea că trăia într-o casă neîncălzită, neeficientizată termic, neconectată la tehnologie. 
Se felicită pentru ideea și curajul care îl avusese când se hotărâse să investească într-o casă activă, modernă, conectată la cea mai înaltă tehnologie. Ideea aceasta îi răsărise în minte din prima zi în care aflase despre conceptul locuinței cu consum energetic aproape zero. Acesta fusese discutat și paradiscutat la locul său de muncă. Acolo aflase că o astfel de casă produce mai multă energie decât consumă, folosind resurse energetice 100% regenerabile, ca să nu mai pomenim de facturile de utilități care tind spre valori apropiate de zero. Ecologistă convinsă, aflase că o astfel de locuință nu aduce prejudicii solului, apei sau aerului, pe parcursul exploatării sale respectându-se cele mai exigente cerințe de protecție a mediului. De aici și până la decizia de a comanda un proiect de casă nu a fost decât un pas.
Astfel, într-un timp relativ scurt, devenise proprietara unei locuințe micuțe și moderne, care combina eficiența energetică cu un confort foarte ridicat. Se simțea fericită în locșorul acela numai al ei, la care jinduise încă din copilărie. Crescuse într-o familie numeroasă, cu mulți frați și surori. Niciodată nu avusese camera sa, ci mereu trebuise să împartă cu surorile mai mici aproape totul: haine, jucării, pat, cameră. Între cei patru pereți își aflase, însă, liniștea și împăcarea la care visase încă din copilărie. O numise „Casa cu zâmbete” pentru că de când se mutase în ea, zâmbea mereu.


Bine ați venit în viitor!
Visul fantastic al omului că poate controla o casă de la distanță, asemeni unui magician, a devenit astăzi realitate.
Cu transpunerea acestui vis în realitate se ocupă echipa de specialiști de la AIA Proiect.
Active House reprezintă o echipă de arhitecți, ingineri, auditori energetici, evaluatori și economiști care își pun laolaltă cunoștințele și experiența proiectând casele viitorului, concepute pentru cea mai ușoară întreținere și cel mai eficient management al imobilului.
Casa viitorului (nZEB) înseamnă eficiență energetică, economie, reducerea impactului asupra mediului înconjurător, confort și sănătate, stil de viață al viitorului.
Factura unei case nZEB are consum aproape zero. De fapt, nu doar că nu are facturi lunare, ci are eventual încasări.
Viitorul sună bine, nu-i așa?


Articol scris pentru proba nr. 5 la Spring SuperBlog 2019.

joi, 14 martie 2019

Rânduri pentru fiica mea

Draga mea dragă,
În fiecare an, la început de primăvară, retrăiesc cu emoție amintirea venirii tale pe lume. Și în această zi din fiecare an mă afund în amintiri ca într-o mare caldă și liniștitoare.
Durerea, toată suferința nașterii mi s-au șters din minte în clipa în care ți-am zărit fețișoara senină cu ochișori mici îndreptată spre mine.
Îmi voi aminti mereu prima noastră întâlnire: nici acum, după 18 ani  nu-mi explic de ce pașii m-au purtat exact spre pătuțul tău dintre zecile de pătuțuri din încăpere. Că doar nimeni nu-mi spusese care ești tu. Probabil aceea a fost prima manifestare a instinctului matern. A fost cea mai importantă întâlnire a vieții mele. Din clipa aceea am știut că te voi iubi necondiționat toată viața mea. Că îți voi închina ție toată viața mea.
Am petrecut împreună 18 ani, și acum, când ești gata să iei în piept viața, alături de cadoul pentru majorat vreau să-ți scriu câteva sfaturi de care sper să ții seama pe viitor.

Înconjoară-te de oameni buni, corecți, cinstiți, de la care să ai ce învăța! Oameni care te vor stimula și te vor ajuta să evoluezi. Uneori și aceștia te vor dezamăgi și îți vor lăsa răni adânci în inimă. Pentru că întotdeauna suferința aceea devastatoare, care te îngenunchează, nu va veni din partea străinilor, ci din partea celor dragi, celor apropiați. Și asta va fi în regulă... Va fi prețul plătit pentru încrederea acordată. Vei vărsa râuri de lacrimi, vei suferi poate ca un câine, dar să nu te închizi în tine. Depășește aceste dureri, trage învățămintele din ele, ieși afară, respiră aer curat, privește cerul și apoi să renaști ca pasărea Phoenix din propria-ți cenușă! În asta constă puterea unei femei: să meargă mai departe cu lacrimi pe obraz.

Nu voi fi mereu lângă tine să te protejez și să te sfătuiesc cum să procedezi în momentele cruciale ale vieții... Dar să nu te grăbești în luarea vreunei decizii.. Nu... Acordă-ți un răgaz în care să pui în balanță binele și răul, avantajele și dezavantajele și abia apoi să hotărăști. Iar când vei lua decizia finală, să nu te gândești decât la tine, ție trebuie să-ți fie bine, nici măcar mie, pentru că dacă îți va fi bine ție, și mie îmi va fi!

Eu am avut trei aversiuni în viață, trei lucruri cu care nu m-am împăcat deloc pe parcursul existenței mele. Am urât la extrem prostia, minciuna și beția. Nu neapărat în această ordine...
Îți doresc ca Dumnezeu să-ți poarte pașii cât mai departe de acești oameni. Iar dacă îi vei întâlni în drumul tău, nu interacționa prea mult cu ei, ține-te deoparte, ocolește-i, pentru că te vor face să suferi.

Vei face anumite lucruri de care îți va fi rușine și le vei regreta. E ok. Ești om și deci ești supus greșelii. Căci fiecare greșeală se va adăuga la experiența ta de viață, desăvârșindu-te ca om!
Va fi în regulă dacă vei repeta greșeala de două sau de trei ori...dar dacă vei continua să persiști în aceeași greșeală, aceasta se va numi prostie.

Fii bună, loială și cinstită. Să găsești mereu în străfundurile sufletului tău compasiune și milă pentru cei mai puțin norocoși decât tine. Să oferi din puținul tău material celor nevoiași și slabi, dar să nu te lași folosită și nici tu să nu te folosești de alții! Pentru că mai devreme sau mai târziu fiecare își va primi răsplata. Totul e ca ,,răsplătitul” să realizeze că ceea ce i se întâmplă este o consecință a purtării lui. Și asta este o lecție pe care mulți nu și-o însușesc!

Să nu uiți de Dumnezeu!
Amintește-ți că de mică ți-am cultivat dragostea pentru credință, deși acum, nu o mai iei în seamă. La doi ani spuneai „Tatăl nostru”, în schimb, acum, sunt convinsă că nu-ți mai amintești nimic din rugăciune.
Trebuie să înțelegi că fiecare lucru își are rostul său în lume și că există o forță supranaturală care le-a orânduit pe toate într-un fel anume. Acesta este Dumnezeu. Nu spun vorbe mari, dar să știi că iubindu-l pe Dumnezeu, vei reuși să-ți găsești echilibrul și pacea lăuntrică și vei păstra o  măsură în tot ce faci.
Iubește-l pe Dumnezeu și vei iubi oamenii, pentru că Dumnezeu este tot numai iubire! Roagă-te Lui când te simți copleșită de probleme și vei vedea că îți vei afla calea. Și nu uita să-i mulțumești pentru fiecare realizare oricât de insignifiantă îți va părea. Și pentru că o zi așa specială trebuie marcată de un cadou pe măsură, m-am gândit la ceva exclusivist, care să-ți amintească mereu de Dumnezeu și de mama: un cadou pentru fete și fetițe, delicat și prețios, la fel cum îmi ești tu...

sursa foto: Borealy.ro

Învață, draga mea! Căci numai învățând - de toate și orice - îți va fi mai ușor în viață. Nu mă refer aici la sensul strict al expresiei „a învăța carte”....nu...
Dacă ai chemare învață să plantezi flori, învață să gătești, învață să brodezi, pune pasiune în toată treaba pe care o faci. Nu lăsa lucrurile neterminate, mergi până la capăt cu abnegație și dăruire.

Să ierți și să uiți!
Nu are rost să-ți încarci sufletul cu ranchiună, obidă și resentimente! Tot ție îți faci rău. Acordă circumstanțe atenuante oricui ți-a greșit și regretă. Dar fără să-ți calci în picioare demnitatea!

Despre dragoste nu-ți scriu nimic...
Doar că îți doresc să o cunoști în toată deplinătatea ei! Și ca El să fie blând, iubitor, iertător (pentru că vei avea nevoie la felul tău de a fi!), sincer, muncitor. Nu neapărat frumos! Frumusețea este un ambalaj, o formă fără fond, care oricum se perimează.

Să nu fii geloasă! Gelozia înseamnă lipsă de încredere în tine și în ceea ce reprezinți tu, și abia apoi lipsă de încredere în celălalt. Gelozia îngrădește libertatea și cei mai mulți bărbați când se simt îngrădiți, se sperie și fug.

Să nu te grăbești niciodată să emiți judecăți despre cineva! Știu că tumultul vârstei tale te va îndemna să nu ții cont de acest fapt. Dar mai înainte de a face asta, pune-te în locul celuilalt, îmbracă-i hainele, încalță-i pantofii, imaginează-ți trăirile sale. Într-un cuvânt fii empatică!

Să nu mizezi niciodată pe averea celui care îți va fi soț! Să muncești tu, să fii independentă material și să nu stai cu mâna întinsă la portofelul lui. 

Nu-ți pierde vremea cu lucruri mărunte, nu merge pe cărări care nu duc nicăieri, pentru că te vei irosi, vei pierde timp prețios. Timpul nu ți-l dă nimeni înapoi!

La vârsta ta vei întâlni multe tentații. Să nu le cazi pradă, pentru că te vei rătăci fără putință de revenire. Decantează binele de rău.

Să ai grijă de tine. Sănătatea este cea mai de preț avuție, și atunci când o pierzi, oricâți bani ai avea, nu o mai poți recupera!

Știi că de multe ori îți spuneam că dacă ar fi să întorc timpul înapoi, m-aș apuca de sport. Fă tu asta pentru mine!

Iubește-ți familia! Suntem singurii oameni care îți dorim doar binele, chiar dacă tu crezi că vrem să îți controlăm viața. Mama, tata, sora, bunicile, toți își doresc reușita ta în viață.

Înainte de-a începe această scrisoare, întâmplător, m-am privit în oglindă. Timpul și-a pus pe fața mea o grămadă de riduri fine, lăsate de plâns sau de râs. Și părul, odinioară atât de frumos, mi-a albit mult. Dar în spatele acestui chip îmbătrânit, îmi place să cred că a rămas sufletul frumos de altădată. Și eu am fost o tânără care a mers pe drumul vieții fără să se plângă, fericită sau dezamăgită. Și eu am avut visuri, unele împlinite, altele spulberate. Dar acum trăiesc prin tine și pentru tine!

Să nu uiți, Daria!

Mulțumesc că îmi ești!

Soare și senin pe cerul vieții!

Mama



Articol scris pentru proba nr. 4 la Spring SuperBlog 2019.
Surse foto: arhiva personală și www.borealy.ro.

marți, 12 martie 2019

Anunțurile publicitare - parte din viața noastră

Motto: „Anunțurile publicitare sunt partea cea mai sinceră dintr-un ziar.”
                                                                                         Thomas Jefferson

Scurtă incursiune în trecut

Anunțul ca formă de publicitate a existat dintotdeauna.
Publicitatea, ca parte din realitatea umanității, poate fi întâlnită încă din preistorie, când se făceau schimburi de bunuri, pentru care era necesar a se face reclamă. Necesitatea de a anunța face parte din natura umană. Dacă e să privim mai încoace, în antichitate, probabil cel mai cunoscut mesager a fost Fidipide, atenianul care a alergat 42 de kilometri de la Maraton până la Atena pentru a anunța victoria asupra perșilor.
Au urmat apoi, solii, colăcarii, trimișii, emisarii, poștașii, curierii.
Publicitatea modernă a avut o ascensiune fulminantă în Statele Unite ale Americii pe la începutul secolului XX, odată cu avântul economic, ca ecou al necesității oamenilor de a-și face cunoscute afacerile și preocupările.
Totuși, în SUA primul ziar care a publicat un anunț prin care se oferea recompensă pentru prinderea unui hoț, a fost Boston Newsletter în anul 1704.


Creșterea productivității economice a adus cu sine un adevărat „boom” al industriei de publicitate. Anii 1950-1970 introduc pe scena publicității cel mai mare actor: televiziunea.
În România, piața publicității s-a format în secolul al XIX-lea și a urmat până la cel de-al doilea război mondial tendințele care existau pe plan internațional.
În perioada comunistă, piața publicitară se atrofiază fiind în imposibilitatea de a-și îndeplini rolul său, deoarece este perturbat echilibrul dintre cerere și ofertă. De pildă, în București dacă doreai să publici un anunț, aveai de ales între două ziare România Liberă și Informația Bucureștiului. Bineînțeles că anunțurile erau cenzurate.

Anul 1990 aduce cu sine o explozie a industriei de publicitate. Apare necesitatea de a te face cunoscut, de a încunoștința, de a da de știre, de a vesti. Primul număr din Anunțul Telefonic a apărut în martie 1990, fondat de Radu Popescu și se baza pe publicarea anunțurilor preluate telefonic. În cei 29 de ani de activitate, se estimează că peste șase milioane de autori au dat peste 35 de milioane de anunțuri. Aceste anunțuri oglindesc o istorie reală a unei epoci marcată de frământări, de realizări și eșecuri. Astfel în paginile sale și-au făcut loc anunțuri dintre cele mai variate de la imobiliare, auto, până la matrimoniale, servicii, locuri de muncă.

Anunțul Telefonic - o frescă a realității românești oglindită în anunțurile vremii:

„Domnișoară laborantă, 21 de ani, brunetă, situație materială bună, doresc să cunosc ofițer. Numai pentru căsătorie".
„Muncitor provincie lângă București, 30km, 43 de ani, doresc căsătorie muncitoare, 35-40 de ani, oraș și provincie. Petrică."
„Ofer recompensă lei/valută pentru apartament 4-5 camerei, confort I, chirie stat, central, zonă verde, variante".
„Îngrijim familie bătrâni, intelectuali simpatici din București sau zona Cîmpina care locuiesc la curte"
„Înregistrez la cerere pe benzi și casete ultimele noutăți muzică disco"
„Studentă franceză, engleză, 19/176/53, prezentabilă, solicit post manechin, foto-model, la casa de modă".
„Dorim să ne căsătorim dar mama soacră nu mă vrea pentru ca sînt săracă. Cine mă ajută?" 
„Sorin, 23 ani, B/V/A, 1,84/72, caut o tipă de care să mă îndrăgostesc la prima vedere, gen New York"
„Închiriez Dacia 1300 numai pentru lume selectă". 
„Căutăm posesor cioară dresată pentru realizarea unui film, plată avantajoasă". 
„Înscriere Dacia fabricație 1986 contra apartament 2 camere, garsonieră"
„Cu 100 Lei pe adresa Florin OP. 74, CP 9, informații despre o bună afacere"
„Măruță Constantin, pensionar bogat din comuna Schela, etate 65 ani, dar nu mă dau pe cei de 55 ani, 1,72 înalt, 70 kg, prezentabil ager, fără vicii, nu fumez, nu beau, am vilă mare, grădină cu pomi și vite, caut femeie de 55-65 ani, pentru căsătorie, fără vicii, serioasă, sinceră, credincioasă, să nu fie grasă, maxim 70 kg, să fie suplă și frumoasă, să nu fie bețivă și murdară, mă cunun cu ea.”
„De preferință pensionară, sănătoasă și muncitoare la munca câmpului, fără obligații, urgent până în Crăciun. Amatoarele să se adreseze în scris, recomandat.”
„N-am telefon. Nu răspund la căsuța poștală post restant și telefon. Care nu-și dau adresa nu sînt cinstite".
„Pierdut glugă albă detașabilă, zona ASE-Romană sau maxi taxi 502. Recompensă 200 Lei".
„Angajez fată înghețată zona Obor".
„Caut cioban pentru fermă de capre. Cerințe: să știe să mulgă și să pască".
„Societate comercială declarăm pierdute actele firmei prin incendiere".
„Casa de schimb valutar angajează secretară cu picioare lungi".
„Căutăm distribuitori în cutii poștale".
„Vând Schnauzer uriaș, mănâncă orice, îi plac copiii".
„Repar acoperișuri la domiciliul clientului".
„Vând pat dublu pentru 3 persoane".


                                      sursa foto și text anunțuri: www.anuntul.ro/știri

Cum ar arăta lumea noastră fără anunțuri de mică publicitate

În primul rând, mai săracă. La propriu și la figurat. Lipsită de culoare, anostă. Insipidă, fadă. Încătușată. Țeapănă. Tristă, lipsită de viață. Seacă. Plictisitoare. Goală. Inexpresivă.

Articol scris pentru proba nr. 3 la Spring SuperBlog 2019.

joi, 7 martie 2019

Provocări în era e-Mobility

În ultimii 30 de ani am fost martora pe viu a unora dintre cele mai cutezătoare descoperiri științifice, care au schimbat fața planetei și au îmbunătățit viața a milioane de oameni. Zic aici de cele mai uzuale și cunoscute cuceriri tehnologice, primul loc în top fiind ocupat de internet, care a deschis larg porțile unei lumi necunoscute până atunci. Acesta a venit la pachet cu inovații uimitoare: calculatoare, laptop-uri, telefoane mobile, smartphone-uri, smartTV-uri, etc..., în domeniul medical: testul ADN, imagistica prin rezonanță magnetică (RMN), laparoscopia. Explozia tehnologică a continuat cu fotografia digitală, panourile de captare a energiei solare, cardurile, ATM-urile, și câte și mai câte.
Este cunoscut faptul că la baza unor descoperiri științifice a stat, întotdeauna, o idee cărora mulți nu îi dădeau sorți de izbândă.
Întrebarea este: ce ne așteaptă în următorii 25-30 de ani? Căror provocări va trebui să le facem față?
Voi face un exercițiu de imaginație, încercând să-mi închipui încotro ne vom îndrepta în următoarele 3 decenii. Va fi viața noastră mai ușoară sau ne vom afunda în hățișul științei și vom eșua, făcându-ne mai mult rău decât bine? Va avea viitorul culoarea roz sau va fi colorat în nuanțe sumbre?

Cele mai multe așteptări le am de la descoperirile medicale.
Mi-aș dori ca în viitorul apropiat să existe un aparat care să scaneze corpul omenesc și să identifice tot ce nu este în regulă cu acesta, de la cele mai banale ,,defecțiuni” până la cele mai grave. Și bineînțeles, să le repare. În strânsă legătură cu această idee revoluționară, ar fi și înlocuirea unor organe bolnave cu altele funcționale prin metoda printării 3 D.
Aha, și tot la acest capitol, că destul am suferit din cauza kilogramelor în exces, ce-ați zice de o pilulă pe care supraponderalii s-o înghită seara, iar kilogramele în exces să se topească peste noapte?
Tot la capitolul medicină aș bifa încă o variantă mult mai realizabilă decât cele anterioare: descoperirea unor vaccinuri împotriva tuturor tipurilor de cancer și a diabetului. De asemenea, boli fatale precum SIDA, Ebola sau poliomielita să fie complet eradicate.

Probabil că prin anul 2050, cetățenii planetei Pământ vor face excursii de plăcere în Univers. Așa cum eu îmi propun azi să merg până la Cucuieții din Deal, așa vor spune și ei: „Stai să trag o fugă pe Marte. Mă întorc în câteva ore.”

Odată cu creșterea numărului populației pe glob (se estimează că în anul 2050 acesta va ajunge la 10 miliarde de persoane), va crește și speranța de viață la nivel mondial. Se știe că pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, speranța de viață era de 38 de ani, în prezent fiind de cca 75-80 de ani, așa că prin 2050 va crește la 100 de ani. Pentru a hrăni cele 10 miliarde de guri va fi nevoie de resurse de hrană și de apă. De unde le vom lua? Cercetătorii avansează ideea că în câteva decenii ne vom hrăni cu pilule care vor avea în compoziția lor tot ce este necesar ca un organism uman să trăiască. 

Dar viitorul nu vine numai cu realizări, ci aduce la pachet și amenințări.
Consider că cel mai mult în viitorul apropiat ar trebui să ne facem griji în privința consumului de apă. Dacă nu o vom consuma rațional, în următorii 20-30 de ani 50 % din populația planetei va locui în zone cu resurse de apă limitate.

În următorii 25 de ani, pe piața de vânzări auto se va înregistra o creștere de zeci de miliarde a mașinilor electrice și se preconizează că în țările dezvoltate pe străzi vor circula doar vehicule prietenoase cu mediul, implementându-se astfel la scara largă, conceptul de e-Mobility.
Acesta înseamnă emisii de carbon zero, poluare zero, zgomot aproape zero. Scopul ecosistemului
e-Mobility este acela de a limita poluarea de orice fel, combătând astfel fenomenul de încălzire globală, care afectează în prezent mediul înconjurător.
Aș vrea să apuc ziua aceea când pe străzile orașului meu, vor circula doar vehicule cât mai ecologice, eficiente și ieftine, prevăzute cu senzori care să prevină accidentele auto.
Aliniindu-se conceptului e-Mobility, una dintre cele mai influente companii auto din lume, Mercedes Benz, va lansa în luna iunie din acest an noul SUV Mercedes-Benz EQC, propulsat în procent de 100% electric.
Unul dintre partenerii autorizați Mercedes-Benz este Auto Schunn Romania, o companie care își respectă clienții, punând pasiune și responsabilitate în tot ce face. Anul acesta compania sărbătorește 25 de ani de prezență pe piața auto din România.


Hai că exercițiul meu de imaginație s-a dus cam departe, dar să recunoaștem că viitorul sună bine, asta dacă nu le vine vreo idee mai marilor acestei planete....😉

Acest articol a fost scris pentru proba nr. 2 la Spring SuperBlog 2019.

Vacanța la mare - primul drum spre vis


Mă gândesc ce mecanism ciudat se află în creierul nostru, dacă ținem minte cu atâta precizie, până în cele mai fine detalii, anumite întâmplări care ne-au marcat viața.
E ciudat că ne amintim senzații, zgomote, arome, gusturi, de parcă le-am fi încercat cu câteva clipe înainte, deși timpul a cernut de atunci prin sita sa, miliarde și miliarde de secunde ....
E ciudat că ne amintim felul cum se aliniau norii pe cer într-o anumită zi... Sau felul în care vântul ne răsfira părul...
Îmi amintesc totul de parcă ar fi fost ieri...
August, vara anului 1998...
Afară, soare din belșug...
Înlăuntru, emoții, și vise, și trăiri inexplicabile - ADOLESCENȚĂ, într-un cuvânt.
Împlinisem de curând 18 ani, iar ai mei își călcaseră pe inimă și mă lăsaseră în prima mea vacanță, alături de un grup de prieteni.
E inutil să spun că nu mai fusesem niciodată până atunci plecată de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp. Și că nu văzusem marea decât în ilustrate și la televizor.
Dreptul la vacanță îl dobândisem după o serie de rezultate școlare foarte bune și după ce mă străduisem întru-totul să le fac pe plac alor mei.
„Plec la mare, la Costinești”, spuneam cu bucurie în glas oricui mă întreba unde merg cu bagajele grele.
Ardeam de nerăbdare să ajung, s-o văd, s-o adulmec, s-o gust... Marea, cea versificată de poeți și cântată de trubaduri... Marea, iubirea mea din vis....
După o călătorie interminabilă cu trenul, am ajuns în Costinești și ne-am grăbit spre locul de cazare, un resort de trei stele unde ne-am ocupat fiecare locurile în camere. Îmi amintesc că celelalte prietene au început să-și desfacă bagajele, alegându-și cele mai bune locuri din dulapuri. În agitația care se crease, eu și prietena mea, Nuțica, ne-am furișat afară din pavilion și am plecat la marea întâlnire... cu marea.

                                                                           sursa foto: arhiva personală

Între timp vremea se schimbase brusc, pe cer norii negri se alergau într-o cursă nebună, vântul începuse să sufle cu putere, stârnind vârtejuri de nisip. Un vuiet surd se auzea în depărtări. Pescărușii țipau și se roteau în cercuri concentrice pe fundalul cenușiu.
Nu voi uita niciodată felul în care mi s-a înfățișat pentru prima oară: zbuciumată, nervoasă, tumultuoasă. Am confundat-o cu cerul, aveau același colorit, un gri întunecat cu irizări cenușii... Nici nu am știut că mă aflu în fața ei, până când rafalele de vânt nu mi-au adus pe buze picuri sărați de apă.
Atunci m-am dumirit: Doamne, asta-i marea cea mare! Atunci mi s-a ridicat parcă un văl de pe ochi și am văzut valurile mari și neastâmpărate, care se loveau înăbușit, de țărm... Cât de frumoasă mi s-a părut, așa, supărată cum era, nemulțumită și irascibilă, asemeni unei copile răsfățate!

În zilele care au urmat mi s-a înfățișat într-alte zeci de moduri, dar în toate la fel de cuceritoare: ba zglobie și neastâmpărată, ba calmă și surâzătoare, ba alunecoasă ca o felină...
Au fost zile pline de încântare, când veselia ne-a însoțit la tot pasul, când distracția și voia bună ne-au fost tovarășe de nedespărțit.
Acolo, pe țărmul ei m-am regăsit pe mine însumi, lăsând adolescența zburdalnică în urmă și îmbrăcând haina tinereții responsabile. Acolo, am învățat ce înseamnă efemeritatea clipei, când pe nisipul fierbinte al plajei am desenat simboluri ale dragostei eterne pe care valurile jucăușe le-au șters în câteva secunde...
Acolo, alături de o ceată de oameni faini puși pe distracție, am legat prietenii care au durat peste ani și am strâns amintiri memorabile.

                                                                       sursa foto: arhiva personală

Anii au trecut unul după altul, dar vacanța la mare nu am uitat-o niciodată.
Fiecare dintre noi adunăm în suflet amintiri nemuritoare din locurile străbătute, amintiri care devin balsam și desfătare pentru gândurile obosite.
Au urmat alte, și alte vacanțe, unele în țară, altele în străinătate, dar dorul m-a mânat mereu spre „marea mea” de care m-am îndrăgostit iremediabil acum 21 de ani.
Vara aceasta am în plan să-mi fac vacanța cu Christian Tour în Venus, la Hotel Turquoise.  Christian Tour este cel mai mare touroperator de vacanțe charter din România, cu 22 de ani de experiență în turism.
În fiecare an se străduiește să creeze câte un drum spre fiecare vis, bucurând peste 1 milion și jumătate de oameni cu ofertele de vacanțe perfecte.
Iar mie îmi place Venus cu plaja sa liniștită și marea calmă, brăzdată de vaporașe și skyjet-uri, o desfătare pentru suflet și o încântare pentru ochi.
Voi ce planuri de vacanță aveți pentru 2019? Preferați marea sau muntele?
Indiferent ce destinație de vacanță aveți în gând, răsfoiți și ofertele de la Christian Tour. Sunt dintre cele mai variate și avantajoase și e imposibil să nu găsiți ceva pe placul vostru. Deoarece Christian Tour susține Dreptul la vacanță!

Articol scris pentru proba nr. 1 la Spring SuperBlog 2019.

duminică, 3 martie 2019

Pliculețul cu miere Apidava - doza de energie pentru o zi întreagă

„Cafea sau ceai?”, a fost mereu dilema cercetătorilor din cauza efectelor pe care le au aceste două băuturi asupra sănătății noastre. Se știe că prima aduce un plus de energie organismului, deci este indicată a se consuma dimineața, în timp ce o ceașcă de ceai liniștește și relaxează organismul, fizic și psihic,  după o zi stresantă. Indiferent de alegerile noastre, noile cercetări au ajuns la concluzia că și cafeaua și ceaiul sunt băuturi benefice pentru sănătate.
În timp ce consumul de cafea ține la distanță boli precum Alzheimer și Parkinson, consumul regulat de ceai diminuează considerabil riscurile îmbolnăvirii de cancer sau de inimă.
Ceaiul, ca și cafeaua au un gust mai bun și o aromă mai intensă dacă sunt îndulcite.
Acum că am lămurit un aspect important al rivalității dintre ceai și cafea, rămâne de stabilit cine câștigă războiul miere vs. zahăr!
Mierea este un aliment natural, viu, care nu este agresiv cu organismul uman. Zahărul este un aliment artificial inventat de om acum aproximativ 200 de ani și care consumat irațional provoacă adevărate ravagii în organism.
Mierea este compusă din apă și din două zaharuri: fructoză și glucoză, dar mai conține cantități mici de enzime, aminoacizi, vitamina B, C, minerale și flavonoide.
În general, mierea trece printr-o procesare mai redusă decât zahărul, deci este mai sănătoasă decât acesta. Este antivirală, antibacteriană și antifungică, dar din păcate conține multe calorii.
Așa că, dacă tot nu se poate fără calorii, zic eu, măcar să le alegem pe cele sănătoase!
Apidava vine în sprijinul consumatorilor de ceai și cafea și oferă înlocuitorul perfect al zahărului la pliculeț. Adică mierea la pliculeț „Roua florilor”. Aceasta vine într-un ambalaj ușor de folosit, o cutie care conține 50 de pliculețe parțial transparente, inscripționate cu sigla „Roua florilor - miere polifloră”, care pot fi luate peste tot, în excursii, la picnic, la birou, în pachețelul de școală al copiilor.




Ideal pentru călătorii, în concediu, după exerciții fizice, e bine să ai la îndemână un îndulcitor 100% natural care va da un plus de savoare băuturii tale preferate. Un pliculeț conține exact doza de miere necesară pentru îndulcirea unei cafele sau al unui ceai (15 g). Acesta este un dulce sănătos, o veritabilă sursă de vitamine și enzime, care aduce beneficii organismului uman.
În privința zahărului în alimentație mă voi gândi însă, de două ori înainte de a pune lingurița plină în ceașca de cafea.
Voi ce îndulcitori folosiți când vă beți cafeaua sau ceaiul?