Pe muchie de cutit: Dragostea și cafeaua merg mână în mână

- Vrei să ieșim la o cafea?, a propus el cu zâmbetul acela strâmb din colțul gurii, după care mă topeam...

- De ce nu?, am răspuns eu cu ochii aninați de ochii lui...

Vorbele acestea au stârnit o furtună în sufletul meu, care m-a înălțat, m-a rotit în cercuri concentrice tocmai sus, în văzduh, și apoi brusc m-a trântit la pământ.

Ce să îmbrac la întâlnire, cum să mă machiez, ce vom vorbi, dacă voi face vreo stângăcie și mă voi face de râs?

Apoi, brusc, mă liniștesc. Ce naiba să se întâmple, ce greșeală să fac când sorb dintr-o ceașcă de cafea? Poate, numai s-o scap din mâini și să mi-o revărs pe haine, dar nu pot să cred că voi fi atât de neîndemnatică. Așa că mă liniștesc singură și încep să mă pregătesc.

Inima îmi bate nebunește când mă apropii de locul întâlnirii. Cred că niciodată în viața mea nu am fost atât de punctuală. Nu mai contează nimic decât el. Nici faptul că am acasă un soț și un copil care mă așteaptă, nici că îmi puteam pierde reputația. Mă liniștesc singură, (a câta oară?), spunându-mi că nu e nimic greșit în faptul că beau o cafea cu un bărbat frumos, carismatic, dorit de trei sferturi din femininele globului. Nu că sfertul celălalt nu l-ar fi plăcut, dar sunt ori prea mici, ori prea bătrâne să-l dorească!

Mă întâmpină cu zâmbetul acela care topește până și calotele ghețarilor de la Polul Nord! Îmi trage scaunul ca un adevărat gentleman, pentru a mă așeza. Apoi, mă întreabă ce fel de cafea vreau.

- Merg pe mâna ta, răspund emoționată.

Din nou zâmbetul acela strâmb, dar năucitor, care topește și ultima cărămidă din zidul rezistenței mele....

Aroma irezistibilă a cafelei din boabe proaspăt râșnite Kafune îmi îmbată nările și toate simțurile... Plutesc... Mă uit pe furiș la el și simt cum fericirea îmi inundă și ultima celulă din corp. Pentru mine viața începe acum, în clipa aceasta! Pentru că dragostea și cafeaua merg mână în mână! Felul cum soarbe din cafea și mă privește agale, pierdut, îmi dă senzația că toate femeile de pe pământ au dispărut și am rămas doar eu, unica, irepetabila, invincibila... Gust cafeaua tare, aromată și închid ochii ca și cum aș vrea ca această imagine cu el zâmbind și sorbind din cafea să-mi rămână fixată pe retină...

- Hei, ce-i cu tine?... și o mână așezată pe umăr mă face să tresar și să deschid ochii. Soțul meu nedumerit, mă privește mirat...

- Ești transfigurată de parcă tocmai ai coborât dintr-o trăsură stelară!

Zâmbesc visului meu și pierdută rostesc:

- Ți se pare...

- Pun două monodoze de cafea la aparat sau bei cafeaua la birou?

- Nici una... nici alta..., oftez adânc.

Ce să-i spun? Că mi-am băut cafeaua cu cel mai șarmant și dorit bărbat de pe pământ? Și că nicio alta nu o va egala? Zâmbesc și zăvorăsc în suflet visul meu...