Și astăzi, după atâta timp, îmi amintesc cu plăcere de vremea adolescenței mele când pur și simplu, devoram rafturi întregi de bibliotecă... Pe atunci nu citeam selectiv, citeam aproape orice îmi cădea în mână, dar acum reflectând, îmi dau seama că am avut șansa să parcurg aproape toate operele importante ale marilor scriitori. Pentru mine nu exista plăcere mai mare decât să merg la bibliotecă și să mă întorc cu sacoșa plină de cărți, să le stivuiesc cuminte pe masă și să mă așez la citit!
Ce vremuri frumoase!
Peste ani am alcătuit un top al cărților care m-au impresionat, iar la loc de cinste figurează „Război și pace” de Lev Tolstoi (categoria scriitori străini) și „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda (scriitori români).
Aceste cărți fac parte din categoria celor a căror lectură aș relua-o oricând cu plăcere!
Rememorez această amintire și un gând nu-mi dă pace: cât de privilegiați sunt tinerii din zilele de azi, care dispun de o mulțime de mijloace electronice, atât în ceea ce privește procurarea acestor cărți, cât și citirea lor. Mulțumită tehnologiei inovatoare nu mai este necesar să te deplasezi fizic - mai ales dacă afară este o vreme geroasă ca cea de astăzi - pentru a cumpăra o carte. Este suficient un click de mouse și vine librăria la tine!
O astfel de librărie online am descoperit zilele trecute. Se numește Carti-beletristica.ro și este un trend printre site-urile de profil.
Odată ajuns aici, orice cititor împătimit crede că a pătruns în paradis, pentru că aici este raiul declarat de cărți online. Ușor de navigat, site-ul este simplu și extrem de primitor, cu un aspect profesional. Bine structurat, are două categorii, literatură română și literatură universală, fiecare cuprinzând o gamă variată de cărți de la mai multe edituri. Grupate pe genuri, cititorii vor găsi aici cărți de aventură, de călătorie, antologie, ficțiune, memorialistică, poezie, cărți romantice sau thriller.
După o parcurgere în viteză a site-ului mi-am alcătuit o scurtă listă de must have: Iubirea mea desăvârșită, de Gabriel Tallent, bestseller, declarată drept cea mai bună apariție a anului 2017, Raza de soare de Margie Ford și Ultimul jurat de John Grisham.
Mă și imaginez cuibărită în fotoliul din fața șemineului, sorbind dintr-o ceașcă de ceai parfumat și frunzărind paginile pline de întâmplări ale cărților...
Așadar, citiți dragilor! Citiți mult și bun, căci numai așa mintea voastră se va deschide altor orizonturi și altor lumi....
Căci în toată viața, „nu este alta și mai de folos zăbavă decât cetitul cărților...”, după cum spunea Miron Costin.
Bun venit pe blogul meu! Sunt Vera - mamă, soție, fiică, prietenă, confidentă, gospodină... Îmi doresc să fac din acest spațiu o incursiune în cotidian, împărțind cu tine experiențe noi de viață, puțină poezie, impresii din călătorii, păreri despre cărți, rețete culinare, reviewuri la produse încercate... Dacă citind, vei simți puțină emoție, un dram de vibrație, dacă vei zâmbi în colțul gurii sau te vei întrista cu mine, înseamnă că efortul meu nu a fost zadarnic. Hai să trăim!
Persoane interesate
luni, 18 februarie 2019
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu