Persoane interesate

duminică, 25 octombrie 2020

Toamna de pe geanta mea

Mă uitam pierdută la geanta din fața mea și ca-ntr-un film pus pe repede înainte mi-am amintit toată povestea ținută ascunsă înlăuntrul ei. Crăciunul venise în anul acela îmbrăcat într-o mantie albă, groasă de nea. Vă voi spune și motivul pentru care țin minte toate detaliile legate de dimineața acelei zile de Crăciun. 

De cum am deschis ochii, aerul de sărbătoare sfântă, m-a înconjurat ca o boare. Nimeni dintre cei ai casei nu se treziseră, așa că m-am mobilizat, știind că am o mulțime de treburi și îndatoriri. În primul rând trebuia să pregătesc toate bucatele pentru împărțit, așa cum este obiceiul prin părțile noastre, ale Olteniei. Apoi trebuia să așez masa de Crăciun, în jurul căreia trebuia să ne întâlnim cu mic, cu mare, tineri și bătrâni. 
Am coborât la bucătărie cu gândul să pregătesc cele necesare pentru pomenit pe cei plecați dintre noi, bunicii mei, rude apropiate...
Mirosul proaspăt de brad m-a făcut să închid ochii pentru o clipă și să-mi aduc aminte de copilărie... 
În mijlocului sufrageriei, bradul frumos împodobit strălucea sub o ploaie de lumințe multicolore, răspândind în jur același aer de sărbătoare. 
În jurul său o mulțime de cutii și cutiuțe desfăcute, urme ale cadourilor desfăcute în seara de Ajun. Fiica mea fusese răsfățata lui Moș Crăciun, primind daruri peste daruri, de la părinți, bunici, unchi și mătuși... Și eu mă străduisem să nu uit pe nimeni în această privință: câte o mică atenție pentru fiecare: pentru părinți, pentru soț... la fiecare sosise Moșul cu câte un mic dar....

Nu mi-a sărit în ochi la prima vedere... Mai apoi, când am zis să fac un pic de ordine în jurul bradului, am văzut-o... 
Era împachetată într-o hârtie roșie, lucioasă și mi-a atras atenția pentru că nu avea ambalajul rupt... 
Curioasă, m-am apropiat și atunci am văzut bilețelul alb cu scrisul mărunt și tremurat al tatălui meu... „Pentru fiica mea, cu toată dragostea din lume...”


Cu mâinile tremurând de emoție am desfăcut ambalajul și am văzut-o: cea mai frumoasă geantă pe care am avut-o vreodată... Lucioasă, rafinată, cu un design deosebit, care nu putea trece neobservat. De pe www.manier.ro, din categoria genți piele, maro, lăcuită, cu detalii metalice aurii... era un vis! A fost dragoste la prima vedere! 
Instantaneu, ochii mi s-au umplut de lacrimi, pentru că tata era grav bolnav, iar în toată suferința prin care trecea, găsise răgaz să se gândească la mine, dăruindu-mi bucurie!
Pe vremea aceea, nu aveam de unde să știu că era ultimul dar de la tata și ultimul Crăciun petrecut împreună. Au trecut multe Crăciunuri de atunci, dar în fiecare dimineață a Sfintei Sărbători, ochii mi se umpleau de lacrimi, pentru că sub Bradul de Crăciun nu mă mai aștepta niciun cadou de la Tata...

Am purtat acea geantă cu drag până la uzură, aducându-mi aminte de cel care m-a învățat să fiu Om adevărat. 
Și acum privind-o, cu mânerele de piele crăpate, realizez că înlăuntrul ei se ascunde o întreagă poveste de viață, în buzunărașele ei zac tăcute visuri și dorințe, iar mai presus de menirea ei de a purta lucrușoare necesare, ea este o dovadă peste timp a dragostei părintești. O cercetez cu atenție și îmi dau seama că și-a „îndeplinit” cu succes „misiunea” și tot în sinea mea îmi zic că a sosit timpul să o înlocuiesc cu o surată pe măsura frumuseții și trăiniciei sale. 
Și ca o continuitate a poveștii mele, mă gândesc tot la Manier și la produsele sale impecabile. Pentru că toamna se poartă accesorii din piele naturală, iar la momentul acesta pe site sunt o mulțime de reduceri de sezon, cu dorul de părintele pierdut în suflet, purced la căutarea genții mele perfecte.
E știut că atunci când îți dorești un produs de calitate, spui piele 100% naturală, pentru că nu ai cum să dai greș cu un astfel de material, fie că este vorba de genți, rucsacuri, poșete damă sau portofele. Gențile din piele vor fi mereu un must have în garderoba oricărei femei, pentru că aduc cu ele eleganță, rafinament, bun-gust. Din categoria genți piele naturală face parte și geanta cărămizie cu imprimeu animal print multicolor confecționată în Italia care mi-a atras atenția în mod deosebit.

Este elegantă, spațioasă, ușor de asortat unei ținute casual sau chiar business. Are o structură ușor rigidă pentru a-și menține forma, iar interiorul prezintă două compartimente separate printr-un buzunar cu fermoar. Este o geantă plină de feminitate, din imprimeul căreia răzbate vibrația culorilor de sezon. Este un accesoriu util, pe care îl voi purta cu plăcere și mândrie, marca Manier.ro.

Deoarece suntem în plin sezon de toamnă, iar zilele ploioase ne strecoară tristețe în suflete,  îți sugerez să arunci o privire pe site, să te binedispui cu niște cumpărături de calitate incontestabilă. Oferta este foarte diversificată, iar prețurile, prietenoase. Pendulând între utilitate și frumusețe, fiecare accesoriu de pe site te cucerește prin simplitate, rafinament și bun-gust. Fie că ești femeie sau bărbat, toamna de la Manier dispune de o gamă largă de produse din piele naturală, peste 700 de modele și numărul lor este în continuă creștere. Livrarea comenzilor este foarte rapidă, în 24 de ore de la comandă, o dovadă a respectului față de client. Fiecare produs comandat este însoțit de un certificat de garanție în care sunt precizate toate condițiile, iar returnarea produsului se face pe baza certificatului de garanție primit. De asemenea, comenzile peste 200 de lei au livrare gratuită. 
Recomand cu mare drag produsele Manier.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu