Persoane interesate

joi, 11 octombrie 2018

Bucătăria, inima casei mele

Bucătăria este sanctuarul familiei. Sau „heart of the home” cum o numesc americanii, adică inima casei. Aici ne întâlnim seară de seară, întreaga familie, pentru a lua masa împreună. În bucătărie râdem, fredonăm, ne jucăm, experimentăm rețete și ne desfătăm papilele gustative cu cele mai bune preparate.


De aceea, când am luat hotărârea să ne schimbăm apartamentul mic și înghesuit pe o casă spațioasă, primul gând a zburat la noua bucătărie: mi-o doream generoasă, confortabilă, modernă. Așa că agentul imobiliar a avut ceva de furcă în a găsi exact ceea ce ne doream.
Atunci când am mers să vedem cele 5-6 case alese de agent, evident că am făcut alegerea în funcție de bucătărie: să fie primitoare, cu ferestre mari și luminoase, să le pot îmbrăca în perdeluțe delicate de pânză, cu pervazuri late și generoase pe care să-mi așez ghivecele cu ierburi aromatice.
A fost un „coupe de foudre” instantaneu: primitoare și cochetă, bucătăria avea un aer ușor rustic datorat pardoselii, îmbinat cu suflul modern dat de mobilierul în tonuri de gri deschis. Pereții reflectau lumina naturală creând un contrast reușit cu restul amenajării. Masa și scaunele de bucătărie se armonizau perfect cu pereții și covorul.


Mi-am dorit-o de cum am văzut-o. Știam că aici voi găti cu plăcere pentru cei dragi, că voi face din această obligație domestică, o pasiune.
Deja știam unde îmi voi așeza lucrurile în funcție de frecvența folosirii: cratițele și tigăile le voi pune în imediata apropiere a cuptorului, în timp ce vasele și instrumentele pentru prăjiturit, ce vor fi folosite mai rar, le voi așeza pe un raft mai îndepărtat.



Vesela de calitate, cănile și paharele, farfuriile și ustensilele de bucătărie mai aspectuoase le voi depozita în dulapurile cu geam, astfel încât să creez o imagine plăcută ochiului privitorului.


Caserolele, bolurile, foliile de plastic și de aluminiu își vor găsi locul pe unul din rafturile din apropierea frigiderului. Capacele de la diferite oale și tigăi vor fi puse împreună pe unul din rafturile mobilei. Pe ușile interioare ale dulapurilor voi monta răftulețe sau cârlige unde voi așeza condimentele și ierburile aromatice puse în săculeți de pânză.


Tacâmurile vor fi așezate în organizatoarele din sertare, iar fețele de masă și prosoapele de bucătărie într-un sertar, la îndemână.
O soluție utilă oricărei gospodine sunt separatoarele verticale în care își vor găsi locul tăvile și cratițele.


De asemenea, voi opta pentru produse incorporabile, gen cuptor și plită, și astfel voi mai câștiga puțin spațiu pentru depozitare.
- Îți place?
Întrebarea m-a trezit din reverie. Bine a făcut, că altfel mai aveam puțin și treceam la gătit!
- Oricum, bucătăria aceasta este minunată! Este tot ce mi-am dorit vreodată... Și o alegere inspirată...
Bucuria că vom avea o căsuță cu o bucătărie de vis îmi dă aripi. Abia aștept să mă instalez în fața laptopului și să-mi aleg toate cele necesare mobilării și utilării acesteia.
SomProduct mă așteaptă!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu