Provocarea venită de la SuperBlog mi-a readus în memorie o întâmplare din perioada primei mele tinereți când la Școala de arhitectură ni s-a cerut să prezentăm un proiect inedit (construcție, amenajare, compoziție). Îmi amintesc că atunci am fost felicitată pentru ideea mea simpatică și originală, aceea de a proiecta un loc de petrecere al timpului liber cu o construcție în formă de ciupercă cu acoperiș vopsit în roșu cu buline albe, amplasată în mijlocul unui labirint din gard viu. Punctul de pornire al proiectului l-a constituit dictonul „Toate drumurile duc la Roma”, Roma numindu-se construcția mea inedită, în care se serveau răcoritoare, cafea, prăjituri. Iar labirintul verde avea doar două trasee corecte care duceau vizitatorii exact la intrarea în clădire. Mulți dintre ei se rătăceau prin labirint, dar tocmai în aceasta consta farmecul traseului...
Ori visul acesta plăsmuit în tinerețe vreau să prindă contur și să se materializeze acum, în anii maturității târzii. Deși pare o abordare copilărească, îmi doresc o casă de vacanță în formă de ciupercuță, construită în întregime din lemn natural, departe de tumultul vieții cotidiene, un refugiu într-un loc liniștit, alături de persoane dragi și înconjurați de frumusețile naturii.
Vrăjită de casele tradiționale din lemn, am găsit și locul transpunerii în realitate: o minunată poieniță situată în mijlocul unui pâlc de arbori la marginea pădurii ce o primisem moștenire de la bunica, pe meleagurile însorite ale Țicleni-ului în județul Gorj. Drumul de acces pentru transportul materialelor de construcție este funcțional, iar utilitățile nu vor fi chiar așa greu de procurat: panouri solare pentru energie electrică și un puț forat pentru alimentarea cu apă.
În mijlocul acestui peisaj idilic, căsuța mea va părea ruptă din poveștile fraților Grimm.
În piciorul (tulpina) circular al ciupercuței voi amenaja camera de zi, iar într-un sector de cerc, o minibucătărie open space mobilată într-un mod simplist cu două-trei corpuri suspendate pe perete, o chiuvetă și o măsuță cu câteva scaune. Tot aici își va găsi locul și o scară interioară spiralată care va urca la etaj. În pălăria ciupercii își vor găsi locul două dormitoare micuțe separate printr-o baie.
Acoperișul mi-ar plăcea să fie din șindrilă bituminoasă în care să fie montate ferestre de mansardă necesare iluminatului natural al dormitoarelor. Chiar dacă are o suprafață desfășurată de doar 60 mp, la interior căsuța de vacanță va părea mult mai spațioasă. La acest efect vor contribui mai mulți factori cum ar fi evitarea mobilierului în exces, precum și plafonul foarte înalt al parterului. Lemnul natural va fi vizibil pretutindeni, de la fațadă până la pereții alcătuiți din grinzi masive de lemn îmbinate folosind tehnica coadă de rândunică. Ferestrele de la parter, mari, largi, vor lăsa să pătrundă lumina creând o atmosferă caldă și relaxantă. Ca și finisaje interioare la pereți și tavane voi folosi numai lambriu de lemn, material care se va regăsi și în întregul mobilier.
Camera de zi va comunica cu o terasă largă, construită tot din lemn, de unde voi putea admira priveliștea din jur și de unde, cu ajutorul unor trepte mici continuate cu o alee placată cu pavaj se va ajunge cu ușurință în curtea care nu este altceva decât poienița de care vă spuneam.
În privința aprovizionării cu materiale de construcții în Țicleni, voi cere ajutorul Casei de Comenzi Vindem-ieftin.ro, site-ul de unde cumperi totul dintr-un singur loc, eonomisind timp și bani. Aici există toate sortimentele de lemn la cele mai ieftine prețuri de pe piață, dar de o calitate net superioară. Această casă de comenzi nu are mărfuri pe stoc și nici costuri de manipulare a produselor, însă scurtează considerabil calea de la producător la client, ocolind importatorii și distribuitorii, fără costuri de depozitare și manipulare. Voi trimite necesarul de materiale unuia dintre consilieri și voi primi o ofertă personalizată cât voi zice ,,ciupercuță”! Acoperișul, izolația, instalațiile sanitare și echipamentele electrice toate de calitate premium vor transforma visul meu într-o realitate concretă, câștigând în schimb lucruri cu adevărat importante: liniște, timp liber, energie...
Deoarece intenționez să folosesc căsuța nu numai vara, ci și în iernile blânde când accesul auto va fi posibil, cred că ar fi binevenite niște sobe micuțe pe lemne instalate în fiecare cameră, care vor spori farmecul întregului decor. Deja îmi imaginez un Crăciun petrecut acolo cu familia, cuibărită în fotoliu lângă geam, sorbind din cafea și privind zăpada, liniștită, departe de oraș și de poluare.
Iar atunci când nu o voi folosi, mă pot gândi și la o posibilă sursă de venit, închiriind-o celor dornici să petreacă câteva zile de vacanță departe de lumea dezlănțuită.
Vindem Ieftin
Acest articol a fost scris pentru proba nr. 3 a Spring SuperBlog 2020.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu