Timpul, prieten și dușman

Motto: „Ce este deci timpul ? Dacă nimeni nu mă întreabă, știu ce este. Dacă cineva mă întreabă, nu știu ce să-i răspund.” – Sfântul Augustin

Vine un moment în existența fiecăruia, când dintr-un aliat fidel, TIMPUL se transformă în cel mai aprig dușman. 

La 20 de ani Timpul îmi era prieten bun și călătoream prin viață umăr la umăr. Credeam că am o eternitate înainte pe care să mi-o trăiesc după bunul meu plac. Pentru aproape orice acțiune expresia „mai târziu” avea cel mai profund sens. Aveam timp mai târziu să mă maturizez, aveam timp mai târziu să învăț sau să mă bucur, aveam timp mai târziu să fiu responsabilă. Nici nu am realizat când acest „mai târziu” a devenit „prea târziu”! Încet, încet, Timpul nu a mai rezonat cu mine, ba mi-o lua înainte, ba rămânea în urma mea. Am ratat ocazii importante, am pierdut momente unice, am dat greș de multe ori. La un moment dat, Timpul a început să joace necinstit cu mine: a început să-mi fure oameni dragi. Atunci, am început să-l urăsc, deoarece nu lăsa în urmă decât amintiri și regrete despre lucruri neînfăptuite. În astfel de momente, prea târziu a devenit cumplit de dureros. La o cotitură a vieții, Timpul a devenit neîndurător și a început să mă atace fățiș, fără menajamente. M-a agresat fizic, fără milă, m-a lovit în puncte vitale, mi-a aruncat cu praf în față, mi-a pus piedică și a râs batjocoritor de mine! 

Ajunsă în acest moment al vieții privesc cu tristețe înapoi peste umăr și îmi pare rău că nu am profitat din plin de prietenia mea cu el, că nu am știut să prețuiesc clipa, oamenii, prilejurile.

De ce nu am știut că fiecare răsărit de soare se sfârșește cu un apus? Altfel aș fi trăit durata dintre zori și înserare... Aș fi dat o altă valoare clipelor...

Cum trece Timpul acum?

Dacă ar fi să privesc acest aspect prin prisma vârstei, aș spune că atât de repede încât nu pot să-l conștientizez. 

Dacă aș privi prin prisma împrejurării, aș spune că trece atât de greu încât parcă ar sta în loc. Când în joc este sănătatea, soarta întregii omeniri, Timpul parcă și-a oprit curgerea firească și a încremenit într-un zbor cu aripile desfăcute deasupra pământului. 

În această perioadă, #TimpulPetrecutAcasă și-a reconsiderat valorile. Ne-a făcut să prețuim traiul simplu alături de familie, bucuria pregătirii bucatelor pentru cei dragi, ne-a făcut să descoperim că viața poate fi trăită simplu și tihnit, fără curse nebune care nu duc nicăieri. Scurgerea implacabilă a Timpului este contabilizată în mișcările ordonate ale acelor ceasornicului. Fie că e vorba de ceasuri damă, fie că e vorba de ceasuri bărbați, Timpul curge la fel pentru toți. Însă există un altfel de ceasornic care măsoară secundele, orele, zilele într-un fel personal, magic. Acesta este sufletul, adevăratul ceasornic al ființei noastre. El transformă zilele în clipe și anii în zile. Dar numai atunci când măsoară Fericirea. 

Însă, de aproape o lună, ceasornicul ființei noastre ne măsoară temerile, angoasele, emoțiile negative și transformă clipele în zile lungi și nesfârșite, iar zilele par a fi ani grei de așteptare. 
Timpul trece mai greu în această perioadă. 
Încerc să-mi fac un orar fix de care să mă țin și în care să-mi includ toate activitățile. Am un Timp alocat curățeniei, un Timp alocat gătitului, un Timp pentru relaxare. Ajutor de nădejde în această perioadă îmi este un smartwatch hibrid de la WatchShop, care pe lângă funcția principală de monitorizare a Timpului, are și funcții multiple care mă ajută să traversez mai ușor această perioadă dificilă. Este un ceas inteligent care are funcții de alarmă și bluetooth, notificări Social Media, text, e-mail, monitorizare activitate, monitorizare somn.

„Eu, daca vrei sa stii, scriu Timpul cu litera mare, pentru ca stiu cat ii place sa-l respecti. E suparacios. Nu rabda sa fie batut. Daca nu l-ai supara si ati fi prieteni, ar pune oricand ceasul cum vrei tu“, spunea in 1865 matematicianul Lewis Carroll, prin vocea Palarierului Nebun din Alice in tara Minunilor

Articol scris pentru proba nr. 14 la Spring SuperBlog 2020.