Persoane interesate

vineri, 10 aprilie 2020

Valori și tradiții cu Farmec

Grijile sunt un lucru cu care trebuie să înveți să trăiești de când te naști și până mori. Fie că ai grija ta, fie că duci grija celor dragi, sentimentul acesta de neliniște și preocupare intensă pentru propria persoană sau pentru alții, câteodată mai lent, alteori mai exacerbat, nu te va părăsi niciodată.
Grija de sine (self-care) constă în totalitatea activităților, obiceiurilor, îndeletnicirilor întreprinse de noi înșine pentru a ne proteja și a face față stresului sau bolii fizice. A avea grijă de corpul și mintea noastră nu înseamnă să cheltuim bani mulți pe produse sau procedee cosmetice complicate, ci mai degrabă să conștientizăm riscul la care ne expunem dacă nu aplicăm corect normele de igienă personală. Grija de sine se deprinde de mic copil, când nu mănânci cu mâinile murdare, când traversezi strada uitându-te în stânga și-n dreapta, când pui o măsură în tot și-n toate. Grija de sine înseamnă să te pui pe tine pe primul loc, fără să crezi că este o dovadă de egoism, înseamnă să înveți să spui NU atunci când ai convingerea că nu rezonezi cu cerințele celorlalți. A avea grijă de sine înseamnă să fii eroul vieții tale, nu victimă!
Grija de ceilalți este poate cea mai înălțătoare dovadă de iubire, dar și de responsabilitate pentru comunitate. Din grija pentru frumos și sănătate, o mulțime de companii autohtone s-au implicat activ în lupta comună împotriva noului coronavirus, arătându-și disponibilitatea de a produce biocide, atât pentru spitale, cât și pentru populație. 
Din grija sa pentru semeni, Farmec - cel mai mare producător român de cosmetice - a anunțat că a început producția a două noi produse igienizante pentru uz personal pe bază de alcool 70%: loțiunea igienizantă pentru mâini și gelul de igienizare pentru mâini. În acest moment, misiunea companiei este cercetarea și dezvoltarea producției de biocide, Farmec canalizându-și toate eforturile și resursele în beneficiul sănătății publice.  
Farmec SA Cluj-Napoca este un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei a impresionat și continuă să impresioneze o lume întreagă prin produse moderne, de o calitate excepțională, concepute din respectul față de mediu în laboratoare performante. Compania are certificare internațională GMP și comercializează produsele din portofoliu în peste 30 de țări. 
În această perioadă grea, toți avem nevoie de astfel de biocide care să fie comercializate la un preț decent, mai ales că românii de rând nu-și permit să cumpere dezinfectanți la prețul la care se găsesc acum pe rafturile magazinelor. 
De-a lungul timpului, Farmec ne-a obișnuit cu produse de îngrijire personală și servicii pentru frumusețe la cele mai înalte standarde de siguranță și calitate. Folosind ingrediente atent selecționate, Farmec oferă produse pentru femeile care au grijă de ele, produse pentru bărbații care știu să aibă grijă de ei, produse pentru curățenia și întreținerea întregii case. În contextul pandemiei de coronavirus, pe lângă ritualul îngrijirii zilnice a devenit o adevărată fobie spălatul și dezinfectarea mâinilor.
În aceste vremuri grele este esențial și de bun simț să ne unim forțele pentru identificarea unor soluții care să diminueze efectele negative ale pandemiei de coronavirus. În primul rând ajutăm izolându-ne în casă, reducând numărul ieșirilor în public, adoptând un comportament responsabil în conformitate cu cerințele autorităților.  
Nu-i așa, că și tu aștepți cu nerăbdare noile produse Farmec?   


Articol scris pentru proba nr. 15 la Spring SuperBlog 2020.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu