Persoane interesate

luni, 29 aprilie 2019

Din experiența testării Serului Anew cu Vitamina C

Să ne imaginăm un experiment simplu: avem 30 de portocale coapte și zemoase al căror suc îl stoarcem într-un recipient de sticlă de 30 ml, frumos colorat și prevăzut cu un pulverizator auriu. Un calcul simplu ne ajută să înțelegem că sucul unei portocale este concentrat într-un mililitru de ser Anew.


Știam deja că fiecare brand de cosmetice care se respectă are în palmares un ser cu vitamina C, așa că am fost tare bucuroasă când am aflat că și în portofoliul Avon va figura un astfel de produs. Campania inițiată de Avon Space împreună cu BuzzStore mi-au oferit șansa de a testa pe pielea mea, la propriu, acest ser. Aplicat pe față are o textură ușor uleioasă, dar odată masată pielea, senzația de uleios dispare, iar tenul rămâne extrem, extrem de moale și catifelat. Mirosul este unul suav, dulce-acrișor, dar foarte plăcut. La câteva minute de la aplicare m-am privit în oglindă și credeți-mă, pielea era mai elastică, hidratată și foarte luminoasă. Am continuat să folosesc zilnic produsul și la sfârșitul celor cinci zile chiar am fost mulțumită de rezultat.


Serum Anew cu vitamina C este disponibil în broșura Avon din campania 06/2019 și mai mult ca sigur, că va fi și în broșurile viitoare. Prețul este unul rezonabil, de bun-simț. Recomand cu încredere.


#buzzAVON #buzzANEW #VitaminC

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu