Gândul la vacanță, la evadarea din cotidian mă ține în formă întregul an și mă ajută să fac față stresului zilnic. Eu una, așa sunt, când dau de greu îmi spun: „lasă că trece, vine ea vacanța și atunci mă eliberez de toate....”. Da, fac parte din grupa turiștilor ocazionali, care muncesc un an întreg ca să strângă bani pentru concediul visat. Știu că o altă destinație de vacanță nu se va ivi decât în anul următor, așa că vreau să culeg tot ce este mai bun din acesta. Îmi doresc să ies din rutina zilnică, iar vacanța este colacul meu de salvare din marea monotoniei.
Însă în cazul meu, nu există vacanță fără familie. Vreau să împărtășesc cu cei dragi plăcerea de a călători, pentru că bucuria nu este deplină dacă nu îmi sunt alături. În familia mea sunt ca un șef de trib, pe umerii căruia atârnă toată povara deciziilor. Toți merg pe mâna mea....
Din această cauză, aleg cu grijă destinația și perioada vacanței încă din iarnă. Plănuiesc totul, locuri de vizitat, pe unde ne vom plimba, ce și unde vom mânca și multe alte activități pe care le vom întreprinde împreună. Planific bugetul cu atenție astfel încât să-mi ajungă pentru fiecare dintre toate acestea. Și nu neglijez deloc eventualele oferte, promoții sau reduceri fie că sunt la cazare, transport sau masă. În balanța mea, experiențele emoționale cântăresc mai mult decât orice lux și răsfăț oferit de vreo destinație exotică!
Pentru vara anului 2019, am pornit de la premisa că ingredientele unei vacanțe reușite sunt: locația, mâncarea și distracția. Familionul nostru mic preferă o stațiune liniștită, departe de agitația distracției, fără motoare turate la maxim, fără muzică răsunând în boxe. Și neapărat, o stațiune în care nu am mai fost până acum (schimbarea face bine psihicului). Acest criteriu mă face să restrâng aria căutărilor la una: deci, caut cazare în Neptun.
Bifez, un hotel cu piscină în primul rând, pentru că după amiezile nu-mi place să le petrec la plaja de la mare, ci prefer piscina hotelului.
Apoi, un hotel cu restaurant propriu, deoarece urăsc să pierd vremea în aflarea unei terase sau a unei autoserviri.
Cazarea propriu-zisă: nu îmi doresc lux, ci o cameră de bun-simț, adică televizor, minibar, aer condiționat, mobilier modern și....curățenie.
Și nu în ultimul rând, un loc de parcare.
Deja, imaginația mea o ia razna... Văd cu ochii minții o cameră mobilată simplu dar elegant, cu draperii albastre la ferestre, prin care se strecoară briza suavă a mării..., (pot să jur că am simțit și gustul sărat pe buze!)... cearceaful de un alb imaculat pe care tocmai mi-am aruncat pălăria, ochelarii și telefonul...
Având în minte criteriile de mai sus, am găsit un hotel modernizat și renovat complet în 2018. Localizat în partea de nord a stațiunii Neptun, la 150 de metri de centru, într-o oază de verdeață, Hotelul Miorița Neptun dispune de 346 de camere modernizate integral și dotate corespunzător standardelor în domeniu.
Într-o atmosferă relaxantă, hotelul dispune de o piscină pentru adulți (am asigurată ora de leneveală, mă și văd tolănită pe șezlong cu un cocktail în mână!) și una pentru cei mici, un loc de joacă interior, foișoare și un bar cu terasă.
Și în privința mâncării sunt liniștită: restaurantul Miorița servește oaspeților toate cele trei mese - mic dejun, prânz și cină - în regim de bufet suedez, cu o varietate de feluri de mâncare extrem de savuroase, pentru fiecare moment al zilei.
Ca să nu mai spun de cazare, toate camerele au prosoape, mochete, draperii, saltele și lenjerii noi și sunt dotate cu aer condiționat. Mobilierul întregului hotel este nou, ca și televizoarele cu ecran tip LED. Și culmea... asigură și parcare!
Presimt că vom avea un sejur la mare pe cinste!
Iubitori de mare, soare și distracție? În căutarea locului perfect pentru o vacanță de neuitat?
Hai, la Hotelul Miorița din Neptun!
Surse foto: www.hotelmiorita.ro, https://www.facebook.com/mioritahotel/
Articol scris pentru proba nr. 15 la Spring SuperBlog 2019!
Bun venit pe blogul meu! Sunt Vera - mamă, soție, fiică, prietenă, confidentă, gospodină... Îmi doresc să fac din acest spațiu o incursiune în cotidian, împărțind cu tine experiențe noi de viață, puțină poezie, impresii din călătorii, păreri despre cărți, rețete culinare, reviewuri la produse încercate... Dacă citind, vei simți puțină emoție, un dram de vibrație, dacă vei zâmbi în colțul gurii sau te vei întrista cu mine, înseamnă că efortul meu nu a fost zadarnic. Hai să trăim!
Persoane interesate
marți, 9 aprilie 2019
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu