Persoane interesate

sâmbătă, 2 noiembrie 2019

Manifest pentru democrație

M-am născut în plină epocă comunistă, în faimosul an 1968, al „decrețeilor” lui Ceaușescu. În decembrie 1989 când regimul comunist s-a prăbușit, aveam 21 de ani. Nu auzisem niciodată de democrație, referendum sau petiție online.
Crescută într-un orășel agro-industrial, am cunoscut în toată „splendoarea” lor măsurile de austeritate introduse de Nicolae Ceaușescu pentru a plăti datoria externă. Totul mergea la export: alimente, petrol, energie electrică. Pe rafturile magazinelor se găseau doar borcane cu conserve de spanac, tocana de legume și creveți. Știu și cum arăta o cartelă: un fel de cartonaș cu pătrățele pe care le bifa „tanti Atena”, vânzătoarea de la magazin, când luam rația de pâine, ulei sau zahăr.  Carne luam mai rar, deoarece stăteam la curte, iar ai mei creșteau păsări și ne permiteam să tăiem câte una pe săptămână. Portocalele și bananele le vedeam doar de Anul Nou și trebuia ca tata să aibă noroc să le prindă. 
Cine avea blugi cumpărați de la sârbi era un fel de fashion-trendsetter printre noi! 
Curentul și gazele se opreau seara câte două ore, și atunci făceam focul cu lemne și aprindeam o lampă cu gaz pentru a-mi face lecțiile. Exista un singur post de televiziune, TVR, care emitea doar seara două ore de emisiuni dedicate conducătorului iubit, iar cel care avea antene artizanale și prindea posturile sârbești sau bulgărești, era un norocos! 
Dar am avut și lucruri bune în comunism, care ne-au ajutat să traversăm mai ușor vremurile acelea grele: aveam chefuri la care noi tinerii ne întâlneam să ascultăm muzică la „mag” (magnetofon) sau să vedem filme la video. Aveam „Cenaclul Flacăra”, ale cărui melodii le știam pe de rost. 
Coloristic vorbind, era mult gri pe atunci, un gri întunecat, iar ce e mai trist e că eu nici nu-mi dădeam seama că existau și alte culori. 
A trebuit să vină 1989 cu a sa Revoluție, ca cetățenii acestei țări să se trezească. Pentru scurt timp, ca apoi să adoarmă la loc. Se trezesc doar din patru în patru ani, au câte o zvâcnire, schimbă conducătorii și adorm la loc... 
Nu am încredere în actualele partide politice din România, indiferent de culoare, de dogme, de promisiuni. Nu ați băgat de seamă că de 30 de ani, la conducerea țării se tot perindă 100-200 de oameni, ies în față, trec în spate, se rotesc pe funcții, mereu, la nesfârșit... Timp de 30 de ani, democrația românească a funcționat în salturi, ajungând într-un punct mort în care nimeni nu mai are încredere în virtuțile sale. 
În România democrația este înțeleasă de fiecare cum vrea. Este un concept prost înțeles de mase. Politicianul fură cât poate, cetățeanul care muncește în străinătate (tot respectul pentru sacrificiul personal făcut!) întors pe melegurile natale devine arogant și crede că el face legile, șmecherul de cartier ascultă manele pe stradă sau în autobuz, scuipă semințe și aruncă gunoaie la întâmplare, presa spune ce vrea despre cine vrea, guvernul face legi împotriva cetățeanului, președintele dezbină nația..., că doar e democrație și fiecare face ce vrea!
Sub perdeaua democrației românești se întâmplă lucruri inadmisibile în alte democrații: abuzuri de orice fel, mediu prielnic pentru infractori, neasumarea responsabilității, administrație și justiție coruptă. În România funcționează o democrație iresponsabilă. Politicienii s-au grăbit să confiște, rafinat, puterea în scopul îmbogățirii proprii, manifestând un dispreț total pentru  popor, având nevoie de acesta doar în perioadele electorale.
Democrațiile responsabile sunt cele care își îndeplinesc menirea în societățile din Germania, Finlanda, Elveția, Marea Britanie. Adică asigură prosperitatea cetățenilor săi, economiile sunt eficiente, apără interesele populației și îi oferă un prestigiu în lume. 
Deși implicarea civică a crescut semnificativ, cetățenii realizând că societatea devine mai puternică cu cât ei se implică mai mult, este nevoie de mai multă forță din partea acestei nații ca să pășească pe cărările adevăratei democrații. 
Este nevoie de implicarea tinerilor, a generației Facebook, deoarece alegerile reprezintă vocea societății, iar vorbitorii suntem noi, cetățenii.  


Democrația este puternică numai dacă ne batem cu toții pentru ea în fiecare zi. Nu avem doar de păstrat, ci și de schimbat în profunzime. Ne trebuie o nouă clasă politică, noi legi electorale, reforme în sănătate și în educație, în administrație. Trebuie liberalizată piața politică, astfel încât să apară politicieni noi, tineri, care vor schimba fața acestei țări din temelii. Să fie curățate în primul rând partidele. Să nu mai vedem aceleași și aceleași figuri hrăpărețe și incompetente, aceiași mincinoși și gargaragii de televiziune. Ar trebui ca toți cetățenii care știu să utilizeze o platformă online să semneze referendum-ul pentru reducerea numărului de parlamentari de la 465 câți există în prezent la 300, număr stabilit în urma Referendumului din 2009. Să vină oameni politici noi, competenți și integri. 
Toți trebuie să participăm la această mare schimbare. Dacă vom rămâne impasibili, neinteresați, așteptând ca ceilalți să facă totul, nimic nu se va schimba. Trebuie să ne organizăm, să avem scopuri clare, bine definite. Este nevoie de un mic efort din partea fiecăruia dintre noi, de mai multă determinare de a schimba atât cât stă în puterea fiecăruia dintre noi. 
Nu ne putem permite să fim indiferenți! 
Conform Wikipedia, „democrația este un sistem politic prost, însă cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum”-Winston Churchill. 

Articol scris pentru proba nr. 14 la SuperBlog 2019.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu