Albă-ca-Zăpada și ... infinitul

A fost odată ca niciodată... Așa încep poveștile...
Aceasta este o poveste de viață care se dorea a fi lungă, frumoasă și împlinită, dar s-a sfârșit înainte de vreme... Acum, la doi ani de la sfârșitul acestei povești, găsesc o traiectorie comună, ca o umbră luminoasă lăsată de trecerea unei comete, între destinul eroinei mele și povestea arhicunoscută a Albei-ca-Zăpada...
A fost odată ca niciodată o ... Alysa.
O Alysa răpitor de frumoasă, ca o zână din basmele vechi  ale copilăriei... O Alysa incredibil de cuminte, de ascultătoare, de bună sufletește...
Și întocmai ca în povestea Fraților Grimm, destinul nefast întrupat, nu în mărul otrăvit, ci într-un bob de strugure, i-a oprit răsuflarea... Dar, prințul călare pe cal alb nu a mai avut loc în povestea noastră... zadarnic speranța și-a țesut străvezia-i pânză... prințul nu a mai apărut...
Și sufletul blând al Alysei a urcat pe cale de lumină către Creator...

Știți cum mi-o imaginez acum? ... Este tot ea cea știută, cu fețișoara zâmbitoare încadrată de părul cârlionțat, firavă, dar purtând o pereche de aripi albe, diafane, pe umeri... Pentru că Alysa a devenit un înger, fără doar și poate...