Gândul mă duce departe, în urmă cu trei decenii, când eram liceeană. 18 ani. Clasa a XII-a. Vacanța de iarnă, cu zăpezi bogate și neprihănite... Vestea că vom merge într-o tabară de iarnă la Borsec ne-a umplut de bucurie pe mine și pe colegii mei. Numele stațiunii nu îmi era necunoscut, învățasem și la ora de geografie, dar mai ales o știam de pe eticheta sticlelor de apă minerală...
Revăd cu ochii minții totul, drumul cu trenul, peisajele, stațiunea îngropată în omăt, frigul cumplit care ne pătrundea în oase... Îmi amintesc că ne-am cazat în niște vile de lemn cu etaj, în care se făcea focul cu lemne, lucru care m-a dezamăgit obișnuită fiind cu căldura gazelor naturale...
Dar la vârsta aceea, se trecea cu vederea peste toate deoarece aveam fiecare dintre noi suficientă căldură sufletească și energie să nu simțim frigul. Neuitate rămân escapadele noastre pe pârtie, la săniuș, clipele vesele din sala de mese, serile în care jucam cărți ,,pe porunci” în cameră, excursiile la Peștera de Gheață și Grota Urșilor.
Incursiunea aceasta prin memorie, îmi demonstrează că și în acea perioadă, tinerii știau să se distreze și încă frumos, că tinerețea are mereu atuurile ei indiferent de vremurile trăite....
,,Avem cu toții propriile mașini ale timpului. Unele ne poartă înapoi, și le numim amintiri. Altele ne duc înainte, și le numim visuri.” Jeremy Irons
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu