Persoane interesate

joi, 14 martie 2019

Rânduri pentru fiica mea

Draga mea dragă,
În fiecare an, la început de primăvară, retrăiesc cu emoție amintirea venirii tale pe lume. Și în această zi din fiecare an mă afund în amintiri ca într-o mare caldă și liniștitoare.
Durerea, toată suferința nașterii mi s-au șters din minte în clipa în care ți-am zărit fețișoara senină cu ochișori mici îndreptată spre mine.
Îmi voi aminti mereu prima noastră întâlnire: nici acum, după 18 ani  nu-mi explic de ce pașii m-au purtat exact spre pătuțul tău dintre zecile de pătuțuri din încăpere. Că doar nimeni nu-mi spusese care ești tu. Probabil aceea a fost prima manifestare a instinctului matern. A fost cea mai importantă întâlnire a vieții mele. Din clipa aceea am știut că te voi iubi necondiționat toată viața mea. Că îți voi închina ție toată viața mea.
Am petrecut împreună 18 ani, și acum, când ești gata să iei în piept viața, alături de cadoul pentru majorat vreau să-ți scriu câteva sfaturi de care sper să ții seama pe viitor.

Înconjoară-te de oameni buni, corecți, cinstiți, de la care să ai ce învăța! Oameni care te vor stimula și te vor ajuta să evoluezi. Uneori și aceștia te vor dezamăgi și îți vor lăsa răni adânci în inimă. Pentru că întotdeauna suferința aceea devastatoare, care te îngenunchează, nu va veni din partea străinilor, ci din partea celor dragi, celor apropiați. Și asta va fi în regulă... Va fi prețul plătit pentru încrederea acordată. Vei vărsa râuri de lacrimi, vei suferi poate ca un câine, dar să nu te închizi în tine. Depășește aceste dureri, trage învățămintele din ele, ieși afară, respiră aer curat, privește cerul și apoi să renaști ca pasărea Phoenix din propria-ți cenușă! În asta constă puterea unei femei: să meargă mai departe cu lacrimi pe obraz.

Nu voi fi mereu lângă tine să te protejez și să te sfătuiesc cum să procedezi în momentele cruciale ale vieții... Dar să nu te grăbești în luarea vreunei decizii.. Nu... Acordă-ți un răgaz în care să pui în balanță binele și răul, avantajele și dezavantajele și abia apoi să hotărăști. Iar când vei lua decizia finală, să nu te gândești decât la tine, ție trebuie să-ți fie bine, nici măcar mie, pentru că dacă îți va fi bine ție, și mie îmi va fi!

Eu am avut trei aversiuni în viață, trei lucruri cu care nu m-am împăcat deloc pe parcursul existenței mele. Am urât la extrem prostia, minciuna și beția. Nu neapărat în această ordine...
Îți doresc ca Dumnezeu să-ți poarte pașii cât mai departe de acești oameni. Iar dacă îi vei întâlni în drumul tău, nu interacționa prea mult cu ei, ține-te deoparte, ocolește-i, pentru că te vor face să suferi.

Vei face anumite lucruri de care îți va fi rușine și le vei regreta. E ok. Ești om și deci ești supus greșelii. Căci fiecare greșeală se va adăuga la experiența ta de viață, desăvârșindu-te ca om!
Va fi în regulă dacă vei repeta greșeala de două sau de trei ori...dar dacă vei continua să persiști în aceeași greșeală, aceasta se va numi prostie.

Fii bună, loială și cinstită. Să găsești mereu în străfundurile sufletului tău compasiune și milă pentru cei mai puțin norocoși decât tine. Să oferi din puținul tău material celor nevoiași și slabi, dar să nu te lași folosită și nici tu să nu te folosești de alții! Pentru că mai devreme sau mai târziu fiecare își va primi răsplata. Totul e ca ,,răsplătitul” să realizeze că ceea ce i se întâmplă este o consecință a purtării lui. Și asta este o lecție pe care mulți nu și-o însușesc!

Să nu uiți de Dumnezeu!
Amintește-ți că de mică ți-am cultivat dragostea pentru credință, deși acum, nu o mai iei în seamă. La doi ani spuneai „Tatăl nostru”, în schimb, acum, sunt convinsă că nu-ți mai amintești nimic din rugăciune.
Trebuie să înțelegi că fiecare lucru își are rostul său în lume și că există o forță supranaturală care le-a orânduit pe toate într-un fel anume. Acesta este Dumnezeu. Nu spun vorbe mari, dar să știi că iubindu-l pe Dumnezeu, vei reuși să-ți găsești echilibrul și pacea lăuntrică și vei păstra o  măsură în tot ce faci.
Iubește-l pe Dumnezeu și vei iubi oamenii, pentru că Dumnezeu este tot numai iubire! Roagă-te Lui când te simți copleșită de probleme și vei vedea că îți vei afla calea. Și nu uita să-i mulțumești pentru fiecare realizare oricât de insignifiantă îți va părea. Și pentru că o zi așa specială trebuie marcată de un cadou pe măsură, m-am gândit la ceva exclusivist, care să-ți amintească mereu de Dumnezeu și de mama: un cadou pentru fete și fetițe, delicat și prețios, la fel cum îmi ești tu...

sursa foto: Borealy.ro

Învață, draga mea! Căci numai învățând - de toate și orice - îți va fi mai ușor în viață. Nu mă refer aici la sensul strict al expresiei „a învăța carte”....nu...
Dacă ai chemare învață să plantezi flori, învață să gătești, învață să brodezi, pune pasiune în toată treaba pe care o faci. Nu lăsa lucrurile neterminate, mergi până la capăt cu abnegație și dăruire.

Să ierți și să uiți!
Nu are rost să-ți încarci sufletul cu ranchiună, obidă și resentimente! Tot ție îți faci rău. Acordă circumstanțe atenuante oricui ți-a greșit și regretă. Dar fără să-ți calci în picioare demnitatea!

Despre dragoste nu-ți scriu nimic...
Doar că îți doresc să o cunoști în toată deplinătatea ei! Și ca El să fie blând, iubitor, iertător (pentru că vei avea nevoie la felul tău de a fi!), sincer, muncitor. Nu neapărat frumos! Frumusețea este un ambalaj, o formă fără fond, care oricum se perimează.

Să nu fii geloasă! Gelozia înseamnă lipsă de încredere în tine și în ceea ce reprezinți tu, și abia apoi lipsă de încredere în celălalt. Gelozia îngrădește libertatea și cei mai mulți bărbați când se simt îngrădiți, se sperie și fug.

Să nu te grăbești niciodată să emiți judecăți despre cineva! Știu că tumultul vârstei tale te va îndemna să nu ții cont de acest fapt. Dar mai înainte de a face asta, pune-te în locul celuilalt, îmbracă-i hainele, încalță-i pantofii, imaginează-ți trăirile sale. Într-un cuvânt fii empatică!

Să nu mizezi niciodată pe averea celui care îți va fi soț! Să muncești tu, să fii independentă material și să nu stai cu mâna întinsă la portofelul lui. 

Nu-ți pierde vremea cu lucruri mărunte, nu merge pe cărări care nu duc nicăieri, pentru că te vei irosi, vei pierde timp prețios. Timpul nu ți-l dă nimeni înapoi!

La vârsta ta vei întâlni multe tentații. Să nu le cazi pradă, pentru că te vei rătăci fără putință de revenire. Decantează binele de rău.

Să ai grijă de tine. Sănătatea este cea mai de preț avuție, și atunci când o pierzi, oricâți bani ai avea, nu o mai poți recupera!

Știi că de multe ori îți spuneam că dacă ar fi să întorc timpul înapoi, m-aș apuca de sport. Fă tu asta pentru mine!

Iubește-ți familia! Suntem singurii oameni care îți dorim doar binele, chiar dacă tu crezi că vrem să îți controlăm viața. Mama, tata, sora, bunicile, toți își doresc reușita ta în viață.

Înainte de-a începe această scrisoare, întâmplător, m-am privit în oglindă. Timpul și-a pus pe fața mea o grămadă de riduri fine, lăsate de plâns sau de râs. Și părul, odinioară atât de frumos, mi-a albit mult. Dar în spatele acestui chip îmbătrânit, îmi place să cred că a rămas sufletul frumos de altădată. Și eu am fost o tânără care a mers pe drumul vieții fără să se plângă, fericită sau dezamăgită. Și eu am avut visuri, unele împlinite, altele spulberate. Dar acum trăiesc prin tine și pentru tine!

Să nu uiți, Daria!

Mulțumesc că îmi ești!

Soare și senin pe cerul vieții!

Mama



Articol scris pentru proba nr. 4 la Spring SuperBlog 2019.
Surse foto: arhiva personală și www.borealy.ro.

8 comentarii:

  1. Dna Vera, m-ati emotionat maxim. Ati cuprinscin aceste randuri sfaturi pe care orice fiica ar trebui sa le primeasca de la mama sa, incarcate de realism, întelepciune si cel mai important, iubire. Nu va cunosc personal, dar simt ca sunteti un om minunat, iar Daria sunt convinsa ca este mandra si fericita ca va are alaturi. Felicitari ! Cu drag, Luminita��

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru aprecieri, Luminita! Orice mama isi doreste tot ce-i mai bun pentru copilul sau!

      Ștergere
  2. Foarte frumos mati lăsat fără cuvinte

    RăspundețiȘtergere
  3. Cea mai frumoasa scrisoara de la o mama pentru fiica ei. Azi cand fata mea împlinește 26 ani, i-am trimis aceasta scrisoare. Mulțumesc din suflet pentru aceste sfaturi intelepte

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, da..., o mama fericită,împlinită,zâmbitoare! Ai rămas același om minunat pe care l-am cunoscut în urmă cu aproape 40 de ani, să-ți trăiască copilul tău minunat, iar bunul Dumnezeu să-i călăuzească pașii spre o viață mai bună cu împliniri și multe realizări!!!🌹🌹🌹

    RăspundețiȘtergere