mă numesc Vera, am 51 de ani și sunt grasă.
Totul a început în urmă cu 18 ani, exact vârsta fiică-mi, și nu, nu este o coincidență... După naștere am început să acumulez kilogram după kilogram și de la mignona de 48 de kilograme, am ajuns să-mi port cele 95 de kilograme cu rușine, frustrare și multă disperare. Și tot de atunci sunt într-o veșnică cură de slăbire. Sport nu am făcut, iar slujba mea este 80% statică. Am încercat tot felul de diete minune, m-am înfometat, am consultat medici, am mers la nutriționiști, am înghițit pastile cu nemiluita, prescrise sau nu de doctori, degeaba, nimic nu a dat rezultate. Ba, dimpotrivă: kilogramele pierdute au revenit înapoi și cu câteva în plus! Rezultatul a fost o stare de sănătate degradată, un psihic labil și stimă de sine în cădere liberă.
Știți ce obiecte nu suport în preajma mea? Ceasurile și oglinzile. Primele pentru că mă poartă în goană spre implacabilul sfârșit, iar celelalte pentru că mă înfățișează așa cum sunt: neatractivă, leneșă și proastă că nu sunt în stare să slăbesc.
Primăvara este anotimpul meu preferat. Miracolul renașterii la viață mă sensibilizează peste măsură și îmi dă o stare de spirit pozitivă. Gândul că vremea se încălzește mă bucură, dar în același timp mă întristează. Pentru că pe măsură ce gradele cresc în atmosferă, eu trebuie să renunț la hainele groase și să-mi ajustez garderoba după vremea de afară.
Dacă în timpul iernii reușesc să-mi ascund kilogramele în plus sub hainele groase și largi, primăvara și vara, e un dezastru. Mă apucă panica... Iar trebuie să fac față zâmbetelor malițioase, iar trebuie să mă prefac imună la glumele răutăcioase, iar trebuie să o dau pe autoironie ca să nu mă apuce plânsul.
Proba nr. 11 la Spring SuperBlog a venit însă cu o provocare interesantă: motivație și dietă, un duo perfect oferit de Smart Diet, un serviciu de livrare la domiciliu a unor diete promovate de către nutriționiști pentru persoane exact ca mine.
Deși am navigat în lung și-n lat în lumea online-ului, pe site-uri dedicate, căutând diete și trucuri pentru o viață sănătoasă, este pentru prima dată când am auzit despre Smart Diet și tot ceea ce presupune acest concept.
Smart Diet livrează mâncare gătită care ajută clienții să slăbească printr-o dietă sănătoasă. Mâncarea este preparată din ingrediente de calitate de către bucătari instruiți în acest scop, care numără atent caloriile fiecărui fel de mâncare. Un pachet conține mâncare de dietă necesară unei persoane pentru 7 zile și este livrat oriunde în România.
În meniul Smart Diet sunt disponibile trei pachete diversificate: White, Purple și Green, fiecare dintre ele conținând mâncare pentru șapte zile: trei mese principale și o gustare, pentru fiecare zi din săptămână. Mâncarea este preparată la temperaturi scăzute, tocmai pentru a păstra calitatea nutrienților și este ambalată MAP (modified atmosphere packaging) pentru păstrarea prospețimii preparatelor.
Ca în orice meniu sănătos există, însă, și restricții: servitul mesei la ore fixe, mâncarea se încălzește numai la temperatura indicată, respectarea temperaturii de depozitare, nu se consumă alcool, se consumă doar produsele din pachet, nimic în plus.
Am „sorbit” cu nesaț fiecare informație de pe site, iar meniul Smart Purple mi se pare cel mai atractiv. Acesta se bazează pe supe creme, ciorbe, carne gătită de vită, pui sau curcan cu diferite garnituri de orez, legume. Dacă vrei să slăbești ușor, acest meniu săptămânal este exact ce-ți trebuie. Slăbești sănătos și.... smart.
Patru motive pentru care prefer un meniu de slăbit Smart Diet:
1. Nu mai sunt nevoită să gătesc;
2. Consum preparate bio (ceea ce eu nu am reușit până acum, oricât mi-am dorit!);
3. Am asigurată masa de prânz la birou;
4. Nu sunt nevoită să fac sport (!).
Conform indicațiilor de pe site, mi-am calculat indicele de masă corporală și rezultatul a fost 42,22 - obez.
M-am măsurat, m-am cântărit și m-am privit atentă în oglindă. Sunt îngrozitoare. Dacă o țin tot așa în câțiva ani voi fi o epavă.
M-am săturat să mă uit în oglindă și să văd o femeie fără voință, cu celulită, colăcei de grăsime, piele uscată și deshidratată, veșnic obosită și nervoasă.
M-am săturat să nu mă iubesc eu pe mine, dar să am pretenția să mă iubească alții!
Acest articol scris pentru proba nr. 11 la Spring SuperBlog 2019, nu este o ficțiune, ci este inspirat dintr-o poveste reală, povestea mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu