Persoane interesate

marți, 12 martie 2019

Anunțurile publicitare - parte din viața noastră

Motto: „Anunțurile publicitare sunt partea cea mai sinceră dintr-un ziar.”
                                                                                         Thomas Jefferson

Scurtă incursiune în trecut

Anunțul ca formă de publicitate a existat dintotdeauna.
Publicitatea, ca parte din realitatea umanității, poate fi întâlnită încă din preistorie, când se făceau schimburi de bunuri, pentru care era necesar a se face reclamă. Necesitatea de a anunța face parte din natura umană. Dacă e să privim mai încoace, în antichitate, probabil cel mai cunoscut mesager a fost Fidipide, atenianul care a alergat 42 de kilometri de la Maraton până la Atena pentru a anunța victoria asupra perșilor.
Au urmat apoi, solii, colăcarii, trimișii, emisarii, poștașii, curierii.
Publicitatea modernă a avut o ascensiune fulminantă în Statele Unite ale Americii pe la începutul secolului XX, odată cu avântul economic, ca ecou al necesității oamenilor de a-și face cunoscute afacerile și preocupările.
Totuși, în SUA primul ziar care a publicat un anunț prin care se oferea recompensă pentru prinderea unui hoț, a fost Boston Newsletter în anul 1704.


Creșterea productivității economice a adus cu sine un adevărat „boom” al industriei de publicitate. Anii 1950-1970 introduc pe scena publicității cel mai mare actor: televiziunea.
În România, piața publicității s-a format în secolul al XIX-lea și a urmat până la cel de-al doilea război mondial tendințele care existau pe plan internațional.
În perioada comunistă, piața publicitară se atrofiază fiind în imposibilitatea de a-și îndeplini rolul său, deoarece este perturbat echilibrul dintre cerere și ofertă. De pildă, în București dacă doreai să publici un anunț, aveai de ales între două ziare România Liberă și Informația Bucureștiului. Bineînțeles că anunțurile erau cenzurate.

Anul 1990 aduce cu sine o explozie a industriei de publicitate. Apare necesitatea de a te face cunoscut, de a încunoștința, de a da de știre, de a vesti. Primul număr din Anunțul Telefonic a apărut în martie 1990, fondat de Radu Popescu și se baza pe publicarea anunțurilor preluate telefonic. În cei 29 de ani de activitate, se estimează că peste șase milioane de autori au dat peste 35 de milioane de anunțuri. Aceste anunțuri oglindesc o istorie reală a unei epoci marcată de frământări, de realizări și eșecuri. Astfel în paginile sale și-au făcut loc anunțuri dintre cele mai variate de la imobiliare, auto, până la matrimoniale, servicii, locuri de muncă.

Anunțul Telefonic - o frescă a realității românești oglindită în anunțurile vremii:

„Domnișoară laborantă, 21 de ani, brunetă, situație materială bună, doresc să cunosc ofițer. Numai pentru căsătorie".
„Muncitor provincie lângă București, 30km, 43 de ani, doresc căsătorie muncitoare, 35-40 de ani, oraș și provincie. Petrică."
„Ofer recompensă lei/valută pentru apartament 4-5 camerei, confort I, chirie stat, central, zonă verde, variante".
„Îngrijim familie bătrâni, intelectuali simpatici din București sau zona Cîmpina care locuiesc la curte"
„Înregistrez la cerere pe benzi și casete ultimele noutăți muzică disco"
„Studentă franceză, engleză, 19/176/53, prezentabilă, solicit post manechin, foto-model, la casa de modă".
„Dorim să ne căsătorim dar mama soacră nu mă vrea pentru ca sînt săracă. Cine mă ajută?" 
„Sorin, 23 ani, B/V/A, 1,84/72, caut o tipă de care să mă îndrăgostesc la prima vedere, gen New York"
„Închiriez Dacia 1300 numai pentru lume selectă". 
„Căutăm posesor cioară dresată pentru realizarea unui film, plată avantajoasă". 
„Înscriere Dacia fabricație 1986 contra apartament 2 camere, garsonieră"
„Cu 100 Lei pe adresa Florin OP. 74, CP 9, informații despre o bună afacere"
„Măruță Constantin, pensionar bogat din comuna Schela, etate 65 ani, dar nu mă dau pe cei de 55 ani, 1,72 înalt, 70 kg, prezentabil ager, fără vicii, nu fumez, nu beau, am vilă mare, grădină cu pomi și vite, caut femeie de 55-65 ani, pentru căsătorie, fără vicii, serioasă, sinceră, credincioasă, să nu fie grasă, maxim 70 kg, să fie suplă și frumoasă, să nu fie bețivă și murdară, mă cunun cu ea.”
„De preferință pensionară, sănătoasă și muncitoare la munca câmpului, fără obligații, urgent până în Crăciun. Amatoarele să se adreseze în scris, recomandat.”
„N-am telefon. Nu răspund la căsuța poștală post restant și telefon. Care nu-și dau adresa nu sînt cinstite".
„Pierdut glugă albă detașabilă, zona ASE-Romană sau maxi taxi 502. Recompensă 200 Lei".
„Angajez fată înghețată zona Obor".
„Caut cioban pentru fermă de capre. Cerințe: să știe să mulgă și să pască".
„Societate comercială declarăm pierdute actele firmei prin incendiere".
„Casa de schimb valutar angajează secretară cu picioare lungi".
„Căutăm distribuitori în cutii poștale".
„Vând Schnauzer uriaș, mănâncă orice, îi plac copiii".
„Repar acoperișuri la domiciliul clientului".
„Vând pat dublu pentru 3 persoane".


                                      sursa foto și text anunțuri: www.anuntul.ro/știri

Cum ar arăta lumea noastră fără anunțuri de mică publicitate

În primul rând, mai săracă. La propriu și la figurat. Lipsită de culoare, anostă. Insipidă, fadă. Încătușată. Țeapănă. Tristă, lipsită de viață. Seacă. Plictisitoare. Goală. Inexpresivă.

Articol scris pentru proba nr. 3 la Spring SuperBlog 2019.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu