Persoane interesate

luni, 26 martie 2018

Vreau să zbor...

Am închis telefonul cu cel mai satisfăcut zâmbet pe față după ce din câteva clicuri am descoperit e-trad.ro - Primul magazin online de traduceri din România, cel care mă aducea mai aproape de visul meu...



De mică am visat să zbor...
Nu știu de unde s-a iscat dorința asta copil fiind, poate toamna, privind păsările care își luau zborul spre alte meleaguri, poate citind legenda lui Dedal și Icar, sau mai târziu marile povești de dragoste ale lumii.
Cert e că în spiritul visurilor din trecut, după ce am absolvit cursurile unei școli pentru însoțitori de zbor, am participat la un interviu organizat de Flydubai pentru un post de stewardesă pe liniile lor aeriene.
Dimineață, când în fața ceștii aburinde de cafea mi-am deschis inboxul, am trăit cea mai mare bucurie  din cei 23 de ani câți număr în prezent.
Un e-mail din partea companiei Flydubai mă anunța că am fost selectată din peste 100 de candidați să fac parte din echipele lor de zbor. Urmează deci să îmbrac uniforma bleumarin și să zbor pentru o companie cu tradiție în aviație.

                                           sursa foto: google/imagini/flydubai

Singura condiție a celor din firma de recrutare este ca eu să trimit o serie de acte traduse în limba arabă, astfel încât angajarea mea în jobul visat să fie una validă: certificatul de naștere, diploma de absolvirea facultății, adeverința medicală și cazierul judiciar.
Citind e-mailul cu pricina am intrat în panică pentru că nu aveam cunoștință de nicio firmă specializată în traducerea actelor enumerate mai sus și tocmai în limba arabă, care nu este prea cunoscută pe meleagurile noastre.
Dar, eternul meu prieten, Google, m-a scos și de această dată din impas. Așa am descoperit primul magazin online de traduceri, ce se adresează persoanelor fizice și IMM-urilor din Romania, unde clienții pot comanda servicii de traduceri, legalizare, interpretare și apostilare în mai puțin de 4 minute, direct de pe telefon, plătind direct cu cardul tot de pe telefon.

Astfel, accesând platforma de traduceri e-trad clienții sunt scutiți de drumuri de prisos și timp irosit, beneficiind totodată și de rapiditate și corectitudine în comanda dumneavoastră.
Aici se execută cu profesionalism tot felul de traduceri: medicale, juridice, traduceri tehnice, acte auto și personale, sau traduceri financiar-bancare.

Gata, eu mi-am rezolvat problema... am transmis comanda mea...
Iar voi, urați-mi ,,Zboruri line!”

                                                              sursa: You Tube

Acest articol a fost scris pentru proba nr. 9 a Spring SuperBlog 2018.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu